FOTO/VIDEO. Accident grav la Tășnad. O persoană a rămas încarcerată

Accident grav în orașul Tășnad. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 19.00, în zona Stațiunii Balneare Tășnad. Potrivit primelor informații, o femeie, în vârstă de circa 40 de ani, aflată la volanul unui autoturism Volkswagen, ar fi intenționat să vireze la stânga, în curtea unui hotel.

Femeia nu ar fi observat o mașină marca AUDI, condusă de un bărbat, în vârstă de circa 40 de ani, care intenționa să intre în depășire. Din cauza impactului, mașina în care se afla bărbatul a fost aruncată în șanț.

Bărbatul a rămas încercerat, fiind nevoie de intervenția specialiștilor în descarcerare din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. După ce a fost scos din habitaclu, victima a fost preluată de un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la SMURD.

Din câte se pare, bărbatul ar fi suferit răni la nivelul coloanei vertebrale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanațele în care s-a petrecut accidentul.


locuri de munca satu mare

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Accident grav la Tășnad. O persoană a rămas încarcerată"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident
FOTO. Accident între un Jaguar și un Ford Galaxy în Satu Mare

Închide