FOTO/VIDEO. #ElectroluxRezist: “Nu s-a schimbat nimic.” Tichetele neprimite, impozitate de stat. Muncitorii nu cedează

Muncitorii vor continua greva, după ce discuțiile purtate ieri de sindicaliști și conducerea Electrolux, discuții la care a participat parțial și ministrul Muncii, nu s-au soldat cu stingerea conflictului de muncă. Sindicaliștii spun în continuare că oferta făcută de conducere nu poate fi acceptată de angajați. 

“Nu s-a schimbat nimic” în urma discuțiilor purtate ieri cu ministrul Muncii, a spus Sorin Faur. Liderul Cartel Alfa a povestit muncitorilor aflați de patru săptămâni în grevă ce s-a întâmplat în cadrul întâlnirii de ieri. Sorin Faur a precizat și că cei din conducerea Electrolux au considerat vizita ministrului drept o presiune asupra patronatului.

Muncitorii au continuat să solicite demisia conducerii de la Satu Mare.

“După cinci minute au revenit stăpâni,” le-a spus muncitorilor un alt lider de sindicat despre discuțiile purtate ieri cu cei din conducerea fabricii.

Referitor la tichetele de masă, conducerea nu a acceptat propunerea sindicatelor.

Problema reclamată de muncitori este că, deși nu și-au primit tichetele de masă, statul a încasat impozit pe ele.

O altă nemulțumire a angajaților este legată de modul în care ITM a reacționat în momentul în care au fost depuse sesizări. O parte au vizat tichetele de masă pe care muncitorii nu le-au primit în luna februarie. Greviștii au depus plângeri și legate de faptul că alte persoane ar fi fost angajate în locul celor aflați în grevă.

Mai mult, liderii de sindicat au precizat că în cadrul discuțiilor purtate ieri, conducerea fabricii chiar a vorbit despre o relocare a producției, eventual în unitățile pe care concernul suedez le deține în Polonia și Italia.

Muncitorii au spus că la salariul pe care îl primesc pot să își găsească un alt loc de muncă.

Sprijin pentru muncitori

Un sprijin a venit din partea Băncii Transilvania. În urma discuțiilor cu sindicaliștii, greviștii care au credite la această bancă vor putea să amâne timp de o lună plata ratelor.

Sindicaliștii apelează și la aujutorul autorităților locale. Se caută soluții pentru ca muncitorii să primească un eventual ajutor social, având în vedere că nu și-au primit salariile.

Un apel a fost făcut pentru donații și la mișcările sindicale internaționale. Un cont de solidaritate a fost deschis pentru muncitorii aflați în grevă. Banii adunați în țară nu sunt suficienți pentru cei 400 de angajați aflați în grevă. Liderul sindicatului liber “Samus”, Sorin Faur, a precizat că a făcut demersuri în acest sens și pe lângă conducerea Cartel Alfa, care poate primi susținerea confederațiilor sindicale internaționale.

3 Comments on "FOTO/VIDEO. #ElectroluxRezist: “Nu s-a schimbat nimic.” Tichetele neprimite, impozitate de stat. Muncitorii nu cedează"

  1. Ce-as mai rade sa se inchida acolo, sa plece toti sa se angajeze in alte locuri pe aproximativ acelasi salar si unde nu au sindicat!!! si liderii de sindicat sa isi caute angajatori. asta ar fi amuzant. Numa ca liderii aia au deja ceva asigurat, ceva firmulite pe numele rudelor sau ceva post caldut in cartel alfa.

    View Comment
  2. Pai lucrurile stau cam asa:cei din greva,au contractele de munca suspendate,nu au cum primi salariile. Tichete se dau pt.zilele lucrate,iar dacă nu lucrezi,nu ai.Au alți angajați noi-Da, se poate,din moment ce exista contracte suspendate,persoanele se pot înlocui pe perioada suspendarii;exact ca în maternitate.ITM-ul ce sa faca?exista contracte de munca semnate de angajati,și contractul colectiv,fiecare stie ce a semnat.Nu sint nici de partea Electrolux,nici de partea Itm.E mai bine sa mute fabrica?Rind pe rind, se vor muta toti,nu e o solutie

    View Comment
  3. un satmarean | martie 29, 2019 at 16:15 |

    rusine sa va fie noi nu cerem numai ce ni sd cuvine tichetele de pe februarie

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre electrolux, greva, municipiul Satu Mare
Șefii Electrolux ar putea muta producția din Satu Mare în Polonia/Italia

Închide