FOTO/VIDEO. Sătmăreanul care și-a răpit copilul, prins de polițiști. Urmărire ca-n filme

Bărbatul, care și-a răpit copilul, a fost prins după o urmărire ca-n filme. Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Pișcolt. Acesta și-a luat copilul, duminică noaptea, în jurul orei 22.00, fără acordul mamei, și a amenințat că se aruncă de pe Podul Decebal, în râul Someș.

Bărbatul a lăsat într-un final bebelușul, fiind recuperat de polițiști, apoi a intrat în apele Someșului. A fost căutat inclusiv cu ajutorul mascaților de la Serviciul de Acțiuni Speciale. În jurul orei 23.30, polițiștii au reușit să îl captureze pe individ.

Oamenii legii au pus la cale un plan ca-n filme. Mai exact, au rugat-o pe mamă să ia legătura cu răpitorul, dându-și întâlnire în parcarea unu supermarket din zona Soarelui. În tot acest timp, polițiștii se aflau în dispozitiv de urmărire în mașini ”civile”.

Răpitorul a schimbat apoi locația, comunicând telefonic adresa unui alt supermarket, din Cartierul Micro 17. Femeia a plecat în direcția respectivă, cu polițiștii pe urme, unde tatăl minorului o aștepta. Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică au sărit din mașină și l-au capturat pe individ.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru lipsire de libertate.


Reamintim faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, și-a luat de acasă bebelușul de doar câteva luni, aparent fără încuviințarea mamei și a amenințat că se aruncă în Someș de pe podul Decebal, au precizat surse pentru PresaSM.

La fața locului au ajuns echipaje SMURD și ale Poliției sătmărene. Bebelușul a fost recuperat și a primit îngrijiri medicale, au mai precizat sursele pentru PresaSM.

Se pare că bărbatul este tatăl copilului, dar nu avea acordul mamei.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Sătmăreanul care și-a răpit copilul, prins de polițiști. Urmărire ca-n filme"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean, răpire
FOTO. Cazul pădurarului împușcat și lăsat într-o râpă. Ce spun suspecții

Închide