FOTO/VIDEO. TIR implicat într-un accident grav. Șoferul, aruncat prin parbriz

În această noapte a avut loc un grav accident în Pasul Tihuța, la limita cu județul Suceava. Un TIR din Satu Mare, care transporta un utilaj, a ieșit în decor și s-a oprit într-un adăpost de animale. Șoferul a fost proiectat prin parpriz și prins sub roata mastodontului. Accidentul a avut loc în această noapte, pe DN17, în Pasul Tihuța, la limita cu județul Suceava. Șoferul unui trailer care transporta un utilaj a pierdut controlul volanului și a ieșit cu mastodontul în decor, unde s-a oprit la zeci de metri distanță, într-un adăpost de animale al unui localnic, informează bistrițeanul.ro

Capul de TIR cu trailerul venea de la Satu Mare și urma să ajungă la Suceava. Șoferul a pierdut controlul TIR-ului într-o curbă deosebit de periculoasă, fiind posibil ca încărcătura prea mare să fie de vină pentru accident.

”Pe DN17, în Pasul Tihuța, un ansamblu de vehicule care circula pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, într-o curbă deosebit de periculoasă, nu a adaptat viteza și a intrat în decor pe un câmp. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă de serviciul rutier din Bistrița”, a declarat, pentru Bistrițeanul, agent șef principal Flaviu Brici, din cadrul Serviciului Rutier Bistrița.

În urma impactului, șoferul a fost proiectat prin parpriz și prins sub roata capului de TIR. Pompierii militari din două județe s-au chinuit minute în șir să-l scoată pe bărbat de sub roata capului de TIR. Aceștia au fost nevoiți să sape sub roată, pentru a-l putea extrage.

„Victima era prinsă sub roata camionului partea dreaptă. Am săpat sub roată și cu sculele hidraulice am reușit să ridicăm camionul și să extragem victima. A fost aruncat prin parbriz. A lovit ceva, l-a aruncat prin parbriz și a venit TIR-ul peste el”, au precizat reprezentanții ISU Bistrița pentru sursa citată.

Șoferul a fost preluat de un echipaj de prim ajutor SMURD și predat, pe drum, unui echipaj de terapie intensivă mobilă și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Se pare că starea sa este destul de gravă.

„Este o victimă în vârstă de 47 de ani, prinsă sub un utilaj greu. Era cu membrele inferioare prinse în pământ, trebuia să ne asigurăm în primul rând că este stabilizat autovehiculul. La prima evaluare avea suspiciune de fractură pe membrele inferioare și un traumatism cranian. În rest este stabil, a fost trimis către UPU SMURD Bistrița”, a declarat Adrian Mutu din cadrul ISU Suceava.

SURSA: bistrițeanul.ro

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. TIR implicat într-un accident grav. Șoferul, aruncat prin parbriz"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
FOTO. Un șofer, beat pulbere, a produs un accident frontal. O femeie rănită

Închide