FOTO&VIDEO. Un copac masiv a cedat. Riscă să cadă peste o instalație de gaze!

Un copac masiv a cedat din rădăcină astăzi, în jurul orei 15.00, în municipiul Satu Mare. Mai exact, în Cartierul Micro 14, vizavi de Fabrica de Pâine. Norocul a făcut ca arborele masiv să cadă înspre curtea fostei Fabrici de Pâine și nu către blocul de locuințe, existând pericolul unor distrugeri și a rănirii unor persoane.

De asemenea, există pericolul real de a cădea peste o instalație de gaze naturale, aflată în curtea fostei Fabrici de Pâine. Pompierii înceracă să găsească o soluție pentru a elimina pericolul.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de descarcerare ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care au dispus măsuri de siguranță, apoi au intervenit pentru îndepărtarea pericolului.

Din păcate, în această situație sunt mai mulți copaci din zonă. După modelul altor orașe, poate s-ar impune studierea acestora de către o firmă specializată, de exemplu cu ajutorul ultrasunetelor. Iar mai apoi eliminarea copacilor care prezintă un pericol public.

Fii primul care comentează! despre "FOTO&VIDEO. Un copac masiv a cedat. Riscă să cadă peste o instalație de gaze!"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre pompieri
VIDEOREPORTAJ. Eroul pensionar a arătat cum a salvat-o pe fetița înecată la ștrand

Închide