Guvernul Bolojan a trecut de votul Parlamentului. Urmează depunerea jurământului și prima ședință

Noul Executiv care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri, şase miniştri de la PSD, patru – PNL, patru – USR şi doi – UDMR.
Parlamentarii AUR au părăsit, luni, şedinţa comună a Parlamentului, refuzând să participe la votul de învestitură a Cabinetului Bolojan.
Au fost 301 voturi pentru învestirea noului Guvern și nouă voturi împotrivă.
Acordul politic între PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi cuprinde la articolul 4 că formaţiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotaţiei în privinţa ocupării funcţiei de prim-ministru, astfel că, pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PNL. De asemenea, pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PSD.
Vicepremieri
- Marian Neacșu – PSD
- Cătălin Predoiu – PNL
- Ionuț Moșteanu – USR
- Tanczos Barna – UDMR
- Dragoș Anastasiu
Unii dintre acești vicepremieri vor avea și portofolii de ministru.
Miniștrii PSD
- Ministerul Sănătății – Alexandru Rogobete
- Ministerul Justiției – Radu Marinescu
- Ministerul Energiei – Bogdan Ivan
- Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
- Ministerul Muncii – Florin Petre Manole
- Ministerul Transporturilor – Ciprian Șerban
Miniștrii PNL
- Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu
- Ministerul de Finanțe – Alexandru Nazare
- Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene – Dragoș Pîslaru
- Ministerul Educației – Daniel David
Miniștrii USR
- Ministerul Mediului – Diana Buzoianu
- Ministerul Afacerilor Externe – Oana Țoiu
- Ministerul Apărării – Ionuț Moșteanu
- Ministerul Economiei – Radu Miruță
Miniștrii UDMR
- Ministerul Culturii – Demeter Andras Istvan
- Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
