Încă un polițist sătmărean trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus luni, 20 mai 2019, trimiterea în judecată a polițistului George F. din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Procurorii susțin că polițistul a fost prins în flagrant de către Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare în momentul în care ar fi solicitat de la un denunțător un set de jante auto, în valoare de circa 900 de lei. Și asta pentru a nu înregistra o infracțiune pe carte o constatase anterior.

Reamintim că ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au realizat în decembrie 2017 prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, imediat după ce ar fi primit de la un denunțător bunuri în valoare de 900 lei.

Procurorii susțin că bunurile ar fi fost pretinse și primite în scopul neînregistrării unui dosar penal pentru o faptă anterior constatată. Activitatea de prindere în flagrant a fost desfășurată cu sprijinul lucrătorilor DGA – Centrul Operațional 3 – Cluj Napoca.

George F. a fost contactat telefonic pentru a-și exprima un punct de vedere, dar nu a formulat o opinie. 

Rămâne ca polițistul să își susțină nevinovăția în fața judecătorilor din cadrul Tribunalului Satu Mare și să combată probele invocate de către procurori. 

Fii primul care comentează! despre "Încă un polițist sătmărean trimis în judecată pentru luare de mită"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
Un polițist și un inspector DSP, soț și soție, trimiși în judecată de procurorii sătmăreni

Închide