Instituția Prefectului Satu Mare a convocat azi, începând cu ora 12.00, ședința de constituire a Consiliului Local Satu Mare şi de învestire în funcţia de primar al lui Kereskenyi Gabor. Din cei 23 de consilieri aleși au fost prezenți 21, lipsind motivat social-democrații Silviu Sumlas şi Dorel Coica.
După depunerea jurământului de primar, Kereskenyi Gabor a spus că trebuie să lase de o parte politica şi să lucreze toţi în folosul comunităţii.
„Trebuie să lăsăm de o parte politica şi să începem să lucrăm pentru dezvoltarea oraşului. Trebuie să le dăm sătmărenilor respectul cuvenit. Iar de astăzi, spor la muncă”, a spus Kereskenyi Gabor.
După cum am anunţat în premieră, viceprimarii vor fi Adrian Albu şi Doina Feher! Din cele 21 de voturi, Adrian Albu şi Doina Feher au obţinut 20 de voturi PENTRU şi unul ÎMPOTRIVĂ.
Municipiul Satu Mare va avea un Consiliul Local format din patru partide politice: UDMR, PSD, PNL și ALDE. De fapt, este vorba despre aceiași coloratură politică ca și în cazul vechiului Consiliu Local.
Astfel, UDMR va avea 10 consilieri din cele 23 posibile și obține din nou cele mai multe voturi, dar nu și o majoritatea pentru noul primar Kereskenyi Gabor. Totuși, UDMR a obținut un post de consilier în plus față de ultimele alegeri (2012), atunci când s-a ales cu nouă consilieri.
PSD a obținut acum șapte posturi de consilieri. PNL are trei consilieri, cu unul în plus față de ultimul Consiliu Local, iar ALDE are tot trei consilieri locali.
_____________________________________________________________________________
Consilierii locali validaţi sunt următorii:
UDMR: Ştefan Gati, Gunthner Tiberiu, Kiss Iosif, Magyar Lorand, Maskulic Csaba, Ştefan Ressler, Szekelyi Otilia, Szocs Peter, Butka Gergelyi, Zsok Janos Csaba.
PSD: Dumitru Fanea, Adrian Micle, Dorel Coica, Radu Roca, Manuela Rogoz, Silviu Sumlas, Octavian Ardelean
ALDE: Marcela Papici, Pugner Robert, Cosmin Raţiu
PNL: Romeo Pop, Adrian Albu, Doina Feher.
Liderii de grup sunt următorii: Marcela Papici – ALDE, Adrian Albu – PNL, Magyar Lorand – UDMR, Radu Roca – PSD.
_____________________________________________________________________________