Kereskenyi și Pataki cer, Ungaria execută: controalele la frontieră, SUSPENDATE

La cererea președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a primarului municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, și a deputatului Magyar Lorand, Republica Ungară va suspenda punerea în practică a deciziei Uniunii Europene privind controlul sistematic la frontiere.

Măsura urmează să fie publicată în Monitorul Oficial ungar (Magyar Kozlony).

”De la bun început, guvernul a avut dubii despre eficiența unor controale sistematice asupra fiecărui cetățean al UE sau al unei țări terțe care trece granițele Schengen în ambele direcții. Din acest motiv, Ungaria a considerat ultimele săptămâni drept o perioadă de probă”, a declarat Karoly Kontrat, secretar de stat în Ministerul de Interne ungar.



Mai mult, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a făcut publice intențiile Guvernului Republicii Ungare cu privire la unele proiecte de viitor ce vizează România. Pata Csaba a declarat că se conturează deschiderea unui nou punct de trecere al frontierei în zona localității Vetiș (România) și Csenger (Ungaria).

”Intenţia Guvernului Ungariei de a deschide un nou punct de trecere a frontierei este importantă şi din perspectiva faptului că acesta va asigura o alternativă de trecere a frontierei şi poate uşura povara asupra celor existente dar, totodată, poate apropia şi economia celor două judeţe transfrontaliere, Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.



Fii primul care comentează! despre "Kereskenyi și Pataki cer, Ungaria execută: controalele la frontieră, SUSPENDATE"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre vama Petea
Șmecher de șmecher. Prins la vamă cu un Maserati și circa 400 de mii de dolari

Închide