Măsuri speciale în punctele de la Petea și Urziceni! Mobilizare a Poliției de Frontieră

Măsuri speciale pentru evitarea aglomerației luate de polițiștii de frontieră în Punctele de Trecere a Frontierei de la Petea și Urziceni! Concret, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile şi resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ, astfel:

  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar în punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • Va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă;
  • Desfăşurarea unor acţiuni comune la nivel local cu structurile Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă;
  • Optimizarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi ale localnicilor.

În această perioadă, peste 4.000 poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Statistica anului trecut, în perioada estivală

Anul trecut, în perioada estivală 01.06.2017 – 31.08.2017, au trecut frontiera aproximativ 19,5 milioane persoane, din care aproximativ 15,7 milioane cetăţeni UE şi 3,8 milioane cetăţeni non UE şi peste 4,8 milioane mijloace de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-ungară (5,9 milioane persoane) şi cele aeroportuare (5,2 milioane persoane, fata de anul 2016, cand au tranzitat aeroporturile 4,2 milioane de persoane).

De asemenea, la frontiera cu Bulgaria au efectuat formalităţile peste 3,4 milioane persoane, iar la graniţa cu R. Moldova peste 2,6 milioane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire.

Recomandări:

  • Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
  • Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

 

Fii primul care comentează! despre "Măsuri speciale în punctele de la Petea și Urziceni! Mobilizare a Poliției de Frontieră"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre vama Petea
Puștan lăsat fără mașină în Vama Petea. Polițiștii au confiscat-o

Închide