MOARTE CRUNTĂ. Un drujbist a DECEDAT strivit de arborele pe care l-a tăiat

Polițiștii orașului Negrești Oaș au fost solicitați de către administratorul unei firme specializate în exploatarea materialului lemnos să intervină la un incident petrecut în fondul forestier.

La fața locului, polițiștii, însoțiți de un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, au constatat că un drujbist angajat al firmei, de 38 de ani, din comuna Lăpuș, județul Maramureș, în timp ce se afla la locul de muncă în fondul forestier de pe raza Ocolului Silvic Negreşti Oaş, a doborât un arbore care a căzut peste el. În scurt timp bărbatul a decedat.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului orăşenesc Negreşti Oaş, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, cercetările urmând să continue sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

 

 

 

Fii primul care comentează! despre "MOARTE CRUNTĂ. Un drujbist a DECEDAT strivit de arborele pe care l-a tăiat"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident mortal
Accident GRAV într-un magazin din centrul municipiului Satu Mare

Închide