OPINIE. Cum era să mă spulbere pe ”zebră” viceprimarul Adrian Albu

FOTO: Arhivă

Viceprimarul PNL al municipiului Satu Mare, Adrian Albu, este un șofer cel puțin controversat. Nu o spun eu, ci realitatea factuală. Parchează cam pe unde vor mușchii lui (am mai multe dovezi în acest sens), vorbește la telefon în timp ce se află la volan, fumează, face aproape orice vrea. Nu îl deranjează nicio instituție, atât de democrați suntem!

Vineri seara, în jurul orei 20.00, subsemnatul (Ciprian Bâtea, editor PresaSM) mă deplasam pe strada Gheorghe Lazăr, înspre Inspectoratul Județean de Poliție. La intersecția străzilor Gheorghe Lazăr, Mircea cel Bătrân și Cuza Vodă, m-am angajat în traversarea străzii prin loc marcat corespunzător (trecere de pietoni).

Cunoscând năravul unor șoferi, m-am asigurat de două ori. Când să pun piciorul pe trecerea de pietoni, apare în viteză un SUV, condus de viceprimarul Adrian Albu.  Fără nicio minimă intenție de a încetini, fără a semnaliza, vorbind la telefon, virează de pe strada Cuza Vodă înspre Mircea cel Bătrân! Taman în fața Inspectoratului Județean de Poliție.

Dacă nu mă opream la timp, acum eram în mod cert subiect de știri. Am rămas perplex! Nici nu am reușit să scot telefonul să fac măcar o amărâtă de poză, cel puțin cum se depărtează de mine. Așa viteză avea!

Acest șofer, care ocupă și postul de viceprimar al municipiului Satu Mare, a făcut recent un accident cu pagube materiale și a plecat. A parcat de mai multe ori pe unde a avut el chef, fără ca nicio instituție să îl deranjeze!

Domnule Albu, dumneavoastră sunteți un pericol public la volan! Cel puțin din perspectiva mea! Și ocupați și funcția de președinte al PNL Satu Mare și pe cea de viceprimar al municipiului Satu Mare. Halal exemplu!

Stimați sătmăreni, aceștia ne sunt politicienii! Comportamentele lor sunt tolerate de instituțiile care ar trebui să aplice legea. În schimb, dumneavoastră, dragi sătmăreni, sunteți amendați cu prima ocazie. Egalitate în fața legii?! O glumă cât se poate de proastă!

Ciprian Bâtea – editor PresaSM

 

5 Comments on "OPINIE. Cum era să mă spulbere pe ”zebră” viceprimarul Adrian Albu"

  1. Acest personaj este b……., la un control de specialitate cade cu brio. Partea proastă e că e persoană publică, viceprimar, apoi mai e și președinte PNL, va dați seama nivelul partidului pe care îl reprezintă. Ideea e ca e viceprimar, adică banul public. DEMISIA.

    View Comment
  2. Pentru Ciprian Batea:
    Chiar dacă nu ai făcut poză cu telefonul, poză care oricum nu e valabilă în instanță, poți face plângere la poliție, iar ei pot constata în urma camerelor de luat vederi de pe clădiri…..

    View Comment
  3. Da, Anonim are dreptate. În mod sigur în zona poliției sunt camere de luat vederi. Dar te asigur că se va spune fie că nu funcționau fie că nu au unghiul de filmare spre trecere respectivă! Aștia ne sunt politicienii, TOȚI se cred mai presus de lege! Și știți de ce? Pentru că nu sunt politicieni, sunt doar niște profitori!

    View Comment
  4. Gică Contra | decembrie 14, 2019 at 20:19 |

    De ce înregistrările proprii nu pot fi folosite în instanță?! Argumentează, @Anonim.

    View Comment
  5. Badea Gheorghe | decembrie 14, 2019 at 21:49 |

    @Ciprian Batea: Welcome to the jungle!
    @Anonim: Gresit, orice fotografie sau filmare poate fi folosita in instanta drept dovada!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Adrian Albu, Poliția Locală
FOTO. Parcatul pe zebră, “boala” șoferilor sătmăreni. Cele mai multe mașini ridicate!

Închide