Ping-pong cu pacienții. Un medic l-a trimis la Spitalul Carei, altul l-a trimis acasă, nervos

ACTUALIZARE: Medicul și pacientul au avut astăzi o discuție amicală în urma căreia totul s-a clarificat, pacientul primind tratamentele medicale de specialitate. ”A fost o situația regretabilă, dar este bine că totul s-a clarificat. Îi mulțumesc doamnei doctor”, a spus pacientul.
Un bărbat a devenit astăzi, în jurul orei 21.00, mingea de ping-pong al sistemului sanitar din municipiul Carei. Mai exact, medicul de familie l-a trimis la Spitalul Carei pe pacientul care are un stagiu de cotizare la sistemul de asigurări de sănătate de peste 40 de ani. Motivul: un hematom.
Ajuns la Spitalul Carei, bărbatul a fost primit la Camera de Gardă de către un medic chirurg, care l-a trimis acasă, dar nu înainte să îl și certe că și-a permis să vină la spital.
Poate ne explică și nouă conducerea Spitalului Carei cu ce fel de afecțiuni se poate merge la Camera de Gardă. Să nu mai fie puși pe drumuri și certați pacienții de bună-credință.
Redăm mai jos declarația pacientului, pentru PresaSM:
”Astăzi, pe la orele 21.00, am mers la Spitalul din Carei deoarece am un hematon care mi s-a spart și a început să curgă. Medicul de familie a zis ca totuși să merg până la spital să mă vadă un medic. Ajung la spital, aștept vreo 45 de minute... Mă ia o asistentă în primire, vede despre ce este vorba, mă întinde pe pat dezbrăcat până la brâu, zicându-mi că vine medicul.
O doamnă doctor, chiar chirurg. Surpriză: doamna nervoasă mă ia în primire, cum îmi permit să vin la ora asta, 22.00, să o deranjez. Să vin la policlinică cu bilet de trimitere.
M-am ridicat de pe pat, mi-am luat hainele, am mulțumit și am plecat. Asta este spitalul din Carei. Un medic plătit nu cu puțini bani este supărat că l-am deranjat din timpul programului”.
FOTO: Arhivă