Polițist agresat de un recidivist la Carei. Agresorul, pus în libertate de procurori

Un polițist din municipiul Carei, aflat în exercițiul funcțiunii, a fost solicitat să intervină la un scandal produs într-un salon de jocuri de noroc din municipiu. Oamenii legii au intrat în incinta localului și au încercat să detensioneze situația, susțin martorii oculari pentru PresaSM.

La un moment dat, un individ recidivist – cunoscut ca un personaj violent – l-a îmbrâncit pe unul dintre polițiști, după care oamenii legii au procedat la încătușarea acestuia. Martorii spun că acea îmbrâncire ar fi părut mai degrabă o lovitură, dată fiind forța cu care ar fi fost aplicată.

În orice caz, polițiștii careieni au decis reținerea agresorului pentru 24 de ore și l-au prezentat magistraților Parchetului d epe lângă Judecătoria Carei, care au decis cercetarea individului în stare de control judiciar. Adică, este liber să meargă acasă.

Oamenii legii susțin – pe surse – că nu se simt protejați în astfel de cazuri, în special în cazurile în care sunt implicați indivizi versați, cu antecedente violente.

Fii primul care comentează! despre "Polițist agresat de un recidivist la Carei. Agresorul, pus în libertate de procurori"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
FOTO. Mașină a poliției americane în Satu Mare. Cumpărată de un român

Închide