Povestea călugărului Mihai, care vindeca gratuit mii de oameni. Un sfânt al Sătmarului

Unul dintre cei mai celebri vindecători din judeţul Satu Mare a rămas călugărul Mihai Neamţu din Prilog. El era vestit în toată ţara pentru minunile sale făcute cu ceaiurile preparate din plante şi multă rugăciune. Unul dintre pacienţii lui celebri ar fi fost chiar Nicolae Ceauşescu, pe care l-ar fi vindecat de prostată.

O viață dedicată umanității

Călugărul Mihai Neamţu s-a născut la 12 octombrie 1924 în satul Prilog, judeţul Satu Mare. Şi-a dedicat întreaga viaţă credinţei creştine şi a suferit prigoana comunistă, fiind izgonit de la Mănăstirea Bixadului.

Din 1970, a început să meargă din sat în sat să vindece oamenii cu ajutorul tratamentelor cu ceaiuri şi îndemnându-i la rugăciune. Rămas paralizat în adolescenţă, Mihai Neamţu din Prilog, şi-a dedicat întreaga existenţă ajutorării semenilor săi.

Cu timpul, vestea i s-a dus în toată ţara, şi au început să vină zilnic sute de oameni bolnavi la Prilog. Toţi cei care l-au căutat au fost primiţi. Dar călugărul vindecător refuza bani pentru binele pe care-l făcea celor suferinzi.

Lucra de dimineață

Programul de primire a celor bolnavi era de la ora 9 dimineaţa până târziu în noapte, astfel încât Unchiul Mihai, cum i se zicea, avea doar două pauze de masă pe zi. Chiar extenuat, continua să primeasca bolnav după bolnav.

Orice boală poate fi vindecată, era credinţa călugărului Mihai. El nu recomanda să se renunţe la terapia medicamentoasă aducătoare şi ea de efecte benefice. Spunea doar că medicamentele trebuie ajutate cu ceaiuri naturiste.

În plus, îndemna la rugăciune şi în modestia lui credea cu toată convingerea că orice om are în el o părticică de Dumnezeu, de aceea fiecare bolnav se poate vindeca. „Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este Puterea voastră“, spunea el.

A salvat oamenii de la intervenţii chirurgicale prin tratamente cu plante

Hărăzit de Dumnezeu cu puteri vindecătoare părintele Mihai a salvat mulţi oameni de la intervenţii chirurgicale, prin tratamente cu plante. Pe lîngă aceste ceaiuri de viaţă lungă, călugărul tămăduia suferinţa insuflînd credinţă. Cei care i-au urmat sfaturile au ajuns să se bucure de viaţă. Unchiul Mihai nu mai e în lumea pămîntească, dar ne-a lăsat reţetele lui miraculoase. Ingredientele sînt acestea: plante şi rugăciune.

Aşa a reuşit el să vindece peste un milion de români. Orice boală poate fi vindecată, cu excepţia bolilor aflate în ultimul stadiu. Aceasta era credinţa călugărului Mihai. El nu recomanda să se renunţe la terapia medicamentoasă aducătoare şi ea de efecte benefice. Spunea doar că medicamentele trebuie ajutate cu ceaiuri naturiste. În plus, îndemna la rugăciune. În modestia lui credea cu toată convingerea că orice om are în el o părticică de Dumnezeu, de aceea fiecare bolnav se poate vindeca.

Îi cunoştea bine pe toţi care îi călcau pragul. Le răspundea la întrebări legate de boală, de tratamente, la întrebări legate de viaţa de zi cu zi. Cine urmează terapia indicată de Unchiul Mihai trebuie să ţină cont de cîteva sfaturi generale. Ceaiurile se pot îndulci doar cu sirop natural de afine, lămîie, brad, zmeură, mure. Lichidele nu trebuie băute reci sau fierbinţi, la fel şi mîncarea. Periodic, bolnavul trebuie să facă analize şi controale medicale. Împărtăşania, luată conştient, conduce spre sănătate sufletească şi trupească.

Text de Nicolae Ghișan



3 Comments on "Povestea călugărului Mihai, care vindeca gratuit mii de oameni. Un sfânt al Sătmarului"

  1. comentator | martie 23, 2018 at 07:53 |

    Drept vorbind rău nu făcea la nimeni cu amestecurile lui de ceaiuri. Dar cunosc nu o situație când bolnavi de cancer s-au tratat doar cu leacurile lui în loc să se opereze sau să urmeze tratamentul medicamentos recomandat de medic. Rezultatul cred că știți.

    View Comment
  2. Domnule COMENTATOR, nu, nu stim rezultatul.Am cunoscut persoane deja decedate care au fost la alti vindecatori, rezultatul ca au murit cum l-i s-au spus. Eu unul nu l-am cunoscut pe parintele Mihai, dar sunt si sceptic cu privire la vindecarile de acest gen. Multe persoane nici nu au apelat la medici ci au apelat direct la vindecatori, la medici au apelat cand a fost prea tarziu.

    View Comment
  3. Prostii astea cu ceaiurile!! Nu exista boala si mai ales chirurgicala care sa se vindece de la bautul de ceai.In familie cineva avea hepatita virala, afost la calugarul Mihai,i-a dat saci de ceaiuri a baut si tot tratamentul medicamentos l-a salvat.(totul verificat stintific prin analize de laborator, cu markeri virali si punctii biopsii hepatice, nu povesti). Astea sunt pentru creduli la fel ca si reclamele de la TV shop.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Județul Satu Mare
FOTOGALERIE. Răzbunare incredibilă! Mașină unui sătmărean umplută cu deșeuri menajere

Închide