Povestea sătmăreanului Dorin Zima, care a omorât în bătaie un italian, în trafic. Un manager de perspectivă

Sătmăreanul Dorin Zima a omorât un om pentru că i-a lovit oglinda de la mașină și nu a vrut să stea la discuții cu el. Dorin Zima a bătut un om de afaceri italian cu atâta bestialitate, încât victima a decedat la numai câteva zile de la incident. Totul a pornit de la o ușoară tamponare în trafic, pe o stradă din Timișoara, în care mașina italianului a lovit oglinda retrovizoare a autoturismului cu care circula agresorul.

Victima a murit vineri, 11 august, la Spitalul Judeţean Timişoara, în urma unei bătăi suferite în data de 2 august.

Un incident absolut banal care a degenerat și a dus la moartea violentă a unui italian, în vârsta de 64 de ani, și distrugerea destinului unui tânăr de numai 27 de ani, care avea toată viața în față.

Dar cine este autorul acestei tragedii?! Absolvent al Colegiului Național “Ioan Slavici” din Satu Mare, Dorin Zima a urmat cursurile Facultății de Mecanică din Timișoara șieste manager într-o firmaă din domeniul automotivelor.

Interesant este faptul că în anul 2008, la turneul de baschet pentru liceeni “Fii fair-play”, organizat la Satu Mare, sportivul Dorin Zima a fost declarat cel mai tehnic și mai disciplinat jucător.

“A terminat o facultate de prestigiu, e manager de achiziţii la o companie. A avut o evoluţie foarte bună. Nu a avut niciodată, conflicte cu colegii sau prietenii. Nu a fost implicat nici măcar într-o altercaţie. E blând, săritor, liniştit. Dacă o să te uiţi la trecutul lui, nu o să găseşti nimic rău de omul ăsta. Colegii şi prietenii sunt şocaţi. Dorin e ultimul om la care te aşteptai să ajungă într-o situaţie de genul ăsta”, a declarat pentru „Adevărul” un apropiat al lui Dorin Zima.

“Hate is heavy, so let it go!” este principiul său de viață, postat pe pagina de Facebook. Din păcate, tocmai el și-a dat frâu liber furiei și a lovit cu ură. A urcat din mers pe bancheta din spate a autoturismului victimei, în timp ce aceasta încerca să evite conflictul și să plece de la fața locului, și l-a lovit sălbatic din spate, în cap și în zona cervicala, pe care i-a fracturat-o. Răni, incompatibile cu viața, au spus medicii.

Arestat preventiv, cu cu viitorul făcut praf și pulbere, Dorin Zima așteaptă acum pedeapsa judecătorilor. Riscă până la 12 ani de închisoare, sinonimi cu pierderea tinereții și distrugerea vieții.

9 Comments on "Povestea sătmăreanului Dorin Zima, care a omorât în bătaie un italian, în trafic. Un manager de perspectivă"

  1. Gheorghe Opris | august 14, 2017 at 07:51 |

    Stressul cotidian din ce in ce mai intens cu care se confrunta omenirea, coroborat cu un stil de viata artificial, pun azi la grea incercare bunul simt si discernamantul. Societatea are un rol covarsitor in formarea individului ca om, iar atunci cand rezultatul nu mai e cel scontat, il arunca fara scrupule la gunoi.

    View Comment
  2. Un bou ca multi alții!!

    View Comment
  3. Bine se zice ca omul linistit e mai periculos decat oricine!Bulangiu.
    Inchisoare pe viata sa primeasca,nu 12 ani pentru viata unui om!

    View Comment
  4. comentator | august 14, 2017 at 11:49 |

    Din păcate observația lui @Gheorghe Opris s-a demonstrat în 37 de minute prin ce a scris @Dd. Eu nu judec, nu e treba mea, nici nu știu detalii, n-am fost acolo. Tu, @Dd ai fost? Lasă asta pe seama judecătorilor. Și din păcate un om a murit, iar asta este trist.

    View Comment
  5. Am inteles ca rudele italisnului nu vor lasa asa lucrurile

    View Comment
  6. Din pacate ca Dorin Zima sunt foarte multi in Tomisoara si in tara … oameni cu care nu poti discuta nimic fiindca te pocnesc imediat! Fiecare dintre noi poate face o greseala in trafic, dar asta nu inseamna sa fii imediat injurat si batut. Eu zic sa nu-i mai ridicati statuie si sa-l plangesti de mila pe acest tanar fiindca el este exponentul unei multimi de tineri, manageri de succes la 27 de ani cu BMW second hand in rate si care-i mai destept decat toti si are mult tupeu.

    View Comment
  7. De ce numai 12 ani? Mai corect 20 de ani. Este ucigas!

    View Comment
  8. Eu il cunosc personal pe Dorin si nu cred ca lucrurile s-au desfasurat asa cum scrie in presa.. poate daca ati ajunge sa cuunoasteti un om bun, in adevaratul sens al cuvantului, atunci v-ati indoi de veridicitatea celor scrise in presa.
    Sunt sigura ca lui Dorin ii este mult mai greu decat celor care isi permit sa il critice, desi nu au fost de fata.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Citește articolul precedent:
Unde s-au comis cele mai multe violuri și cine sunt infractorii. Partea urâtă a Sătmarului

Închide