Povestea sătmărencelor călcate în picioare de soți. Cum au fost salvate de către polițiști

Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor statistici potrivit cărora sătmărencele bătute de către soți nu prea au avut curaj anul trecut să depună plângere împotriva agresorilor. Mai exact, din cele 42 de ordine de protecție emise în anul 2018, un număr de 38 de măsuri au fost luate la solicitarea procurorilor și doar patru au fost luate la solicitarea victimelor.

Ordinul provizoriu, un succes

Situația s-a schimbat total în cursul anului 2019, atunci când femeile au prins curaj, ca urmare a unei măsuri foarte eficiente. Concret, reporterii PresaSM au afla că începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Așa se face că toate cele opt ordine de protecție provizorii emise de către Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare în acest an au fost emise la solicitarea victimelor(!).

Primul ordin provizoriu, emis în 14 ianuarie 2019

Primul ordin de protecție provizoriu emis de către polițiștii sătmăreni a fost în data de 14 ianuarie 2019. Și asta după ce o tânără, în vârstă de 21 de ani, din Valea Vinului, a sesizat polițiștii, după ce soțul, care a consumat mai multe pahare de alcool, a devenit agresiv. Oamenii legii sosiți la locul incidentului au constatat că bărbatul, în vârstă de 39 de ani, și-ar fi agresat fizic și verbal soția, chiar de față cu cei doi copii minori.

Pentru a proteja familia, polițiștii au emis primul ordin de protecție din județul Satu Mare. În urma emiterii ordinului provizoriu, bărbatul a fost evacuat din locuință și a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 300 de metri față de femeie. Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Alt agresor, prins în 5 martie

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au fost sesizați de către o femeie, de 35 de ani, din comuna Beltiug, despre faptul că în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor discuții contradictorii, soțul acesteia, în vârstă de 46 de ani, i-a aplicat aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni.

Astfel, polițiștii constatând faptul că în cauză există un risc iminent ca viața sau integritatea fizică și psihică a reclamantei, să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, au emis un ordin de protecție provizoriu față de soțul acesteia, acesta fiind evacuat din locuință. De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violenţă în familie.

Ce este ordinul de protecție provizoriu

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

Fii primul care comentează! despre "Povestea sătmărencelor călcate în picioare de soți. Cum au fost salvate de către polițiști"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
FOTO. ”Desant” al mascaților în mai multe locuri din municipiul Satu Mare

Închide