Puștan oprit în trafic, în Satu Mare. Polițiștii l-au ”executat” când l-au văzut

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat sâmbătă, 22 septembrie a.c., în jurul orei 01.40, în Piața Romană din municipiul Satu Mare un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Drăgușeni, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pe parcursul week-end-ului, 21 – 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regulilor de circulație, în jur de 60 de amenzi pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și 5 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990, pentru privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, având o valoare totală ce depășește 68 000 de lei.

Totodată, au procedat la reținerea a 8 de permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare și au fost ridicate în vederea confiscării în jur de 900 de fire țigarete de proveniență Ucraina.

Fii primul care comentează! despre "Puștan oprit în trafic, în Satu Mare. Polițiștii l-au ”executat” când l-au văzut"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Rutieră
Cine este noul șef al Poliției Rutiere Satu Mare. Rateu pentru alți candidați

Închide