Sătmărean acuzat că și-ar fi molestat fiica (13 ani). Poliția a demarat o anchetă

FOTO: Arhivă

Un sătmărean, în vârstă de circa 50 de ani, din Satul Mic, comuna Craidorolț, este acuzat că și-ar fi molestat fiica vitregă, în vârstă de 13 ani. Totul s-ar fi întâmplat în cursul zilei de marți, 5 mai 2020, când fata s-ar fi aflat la domiciliul tatălui.

Potrivit informațiilor PresaSM, sesizarea a fost făcută la Inspectoratul Județean de Poliție și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția copilului de către reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare, acolo unde este internată fata.

Cert este faptul că polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și fac cercetări. Potrivit informațiilor PresaSM, medicii legiști ar fi infirmat varianta unui act sexual propriu-zis, în condițiile în care minora este încă virgină.



Dar persoane din familia fetei susțin că ar fi existat o formă de molestare sexuală. Psihologii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare vor face o evaluare a presupusei victime și vor stabili ce s-a întâmplat în acest caz.

În funcție de concluziile anchetei, cercetările oamenilor legii vor continua pentru a se stabili dacă fapta există sau nu. Cert este faptul că împotriva bărbatului nu a fost luată deocamdată nicio măsură preventivă, în lipsă de probe concludente.



Fii primul care comentează! despre "Sătmărean acuzat că și-ar fi molestat fiica (13 ani). Poliția a demarat o anchetă"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul de Poliție Județean
Ce combinații mai fac ”băieții” de pe Ostrovului pentru a fenta restricțiile

Închide