SATU MARE. UDMR răsuflă ușurat. PNL exclude o alianță românească cu PSD și PNL


Președintele Organizației Județene Satu Mare a PNL, Adrian Cozma, exclude o alianță românească cu PSD și PMP în Consiliul Județean Satu Mare.

Deputatul Cozma susține că nu ar fi avut discuții în acest sens cu Mircea Govor, fostul președinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD.

”N-am avut discuții cu domnul Govor legat de ce a menționat și nici cu altcineva. După alegeri, am creat o majoritate în Consiliul Județean, singura pe care matematic o puteam realiza și care reflectă și rezultatul votului. Eu, spre deosebire de PSD, n-am avut înțelegeri cu UDMR înainte de alegeri. UDMR mi-a fost adversar, așa cum e în politică competiția în alegeri. Am luptat, am obținut un rezultat istoric la alegerile locale și mergem înainte”, a precizat Adrian Cozma.

În ce privește o posibilă alianță în viitor, Adrian Cozma spune că PNL va anunța acest lucru, nu alt partid politic.

”Pe viitor vom vedea ce trebuie făcut. În acest moment dorințele politice ale PSD Satu Mare nu ne preocupă. Noi suntem preocupați în acest moment de bugetul țării și al județului pentru a rezolva problemele pe care le avem. Dacă noi, PNL Satu Mare, vom decide alt drum sau vom avea vreo intenție în acest mandat legat de parteneriate politice cu vreun partid mic sau mare, de orice fel, vom fi primii care vom anunța acest lucru”, a conchis Adrian Cozma.



2 Comments on "SATU MARE. UDMR răsuflă ușurat. PNL exclude o alianță românească cu PSD și PNL"

  1. Silviu Chelu | ianuarie 27, 2021 at 13:10 |

    PNL FARA PNL

    View Comment
  2. Unii din PNL, care dețin functii de conducere în prezent pe la diferite instituții bugetare îi promovează în continuare pe psd-iști sau urmează să îi promoveze în funcții de sefi de servicii, drept răsplată pentru că anterior au fost lasați în pace de aceștia, pentru că nu au venit la lucru sau că i-au lasat să frece menta tot în functii de sefi de serviciu!!!!!!!!!!!! O mană spala pe alta, adică acuma un pnl-ist îl spală la cur pe un psd-it!!!!!!!!!! Așa merge treaba??????? Există o gramadă de funcții de șefi vacante în prezent de la unitățile bugetare din Sau Mare și urmează a fi ocupate de unii psd-iști cu toate că acestea sunt conduse de PNL-iști prin împuternicire!!!!!
    Șefii din PSD Satu Mare urmează a fi plantați ca șefi de servicii la unitățile bugetare din Satu Mare de împuterniciții din PNL în semn de recunoștință!!!!!!!!!!!!!!!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre deputat Adrian Cozma, PNL, PSD
VIDEO. Radu Cristescu, atac dur la UDMR și PNL. Apel către electoratul românesc din Satu Mare

Închide