Sute de șoferi au fost prinși băuți sau drogați la volan, în județul Satu Mare

Reprezentanții Serviciului de Probaţiune Satu Mare informează că un număr de 303 persoane au fost condamnate pentru infracţiuni ce au implicat consumul de alcool la volan anul trecut, iar un număr de 38 de persoane au fost condamnate datorită infracţiunilor comise la regimul drogurilor.

Mulți dintre acești șoferi au ajuns după gratii, din cauza gravității faptelor lor, informează aceeași sursă.

”În cadrul Penitenciarului Satu Mare la o populație de 427 persoane condamnate se identifică un număr de aproximativ 60 condamnări specifice regimului circulației. De asemenea, este important de menționat faptul că dintre infracţiunile săvârşite de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, procentul cel mai ridicat este reprezentat de infracţiunile săvârşite cu violenţă, fie că este vorba de omucideri, fie de vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii”, se arată în informarea Serviciului de Probaţiune Satu Mare.



Fii primul care comentează! despre "Sute de șoferi au fost prinși băuți sau drogați la volan, în județul Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Rutieră
PERICOL PUBLIC. Un puștan, de 20 de ani, are patru dosare penale pentru conducere fără permis

Închide