Tavanul unei case a luat foc. Pompierii trag un semnal de alarmă

arhiva

Pompierii sătmăreni au intervenit la un incendiu în Roșiori. Tavanul unei case a fost cuprins de flăcări. ISU Satu Mare trage un semnal de alarmă cu privire la obligativitatea curățării coșurilor de fum.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a fost alertat, în cursul nopții cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Roşiori.

La faţa locului s-au deplasat 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor și pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Valea Vinului.

La sosirea forțelor de intervenție, ardea tavanul din zona coşului de evacuare a fumului dintr-o încăpere.

Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, pompierii reuşind să localizeze şi să stingă focul în scurt timp, astfel că acesta nu s-a propagat la restul încăperilor sau la acoperiş.

Din fericire, proprietarii au reuşit să se autoevacueze fără a fi afectaţi.

Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost efectul termic de la coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile (scândură) din componenţa tavanului.

Odată cu instalarea temperaturilor scăzute, se costată o creştere a numărului de incendii provocate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor şi surselor de încălzire. Pompierii atrag atenția asupra importanței curățării corespunzătoare a coșurilor de fum.

“Atragem atenţia asupra obligativităţii curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat, respectiv asupra importanţei utilizării mijloacelor de încălzire doar conform instrucţiunilor şi doar după verificarea acestora de către specialişti”, este mesajul pompierilor sătmăreni.

Fii primul care comentează! despre "Tavanul unei case a luat foc. Pompierii trag un semnal de alarmă"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre incendiu
FOTOGALERIE. Incendiu în municipiul Satu Mare. O femeie a fugit din calea flăcărilor

Închide