Tineri din Satu Mare au donat aparatură medicală pentru Spitalul Județean

Tinerii din Rotaract Club Satu Mare sunt încântați să anunțe că, din fondurile strânse și sponsorizările obținute în urma evenimentelor „O Cană de Fericire 2019” și „Charity Cocktail Party 2019”, s-a finalizat donația de instrumentar specific pentru urologie joasă, necesară Secției de Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Satu Mare!

”Vă mulțumim pentru efortul și generozitatea dumneavoastră și vă asigurăm de întreaga noastră stimă și considerație”, se arată în scrisoarea de mulțumire a Secției de Urologie către ONG-ul de tineret.

Valoarea totală a instrumentarului este de 24.999,52 lei. Spitalul Județean a primit astfel:

  1. Telescop Hopkins 30 grd – 2 bucăți,
  2. Teacă citoscop-ureteroscop 22Fr – 1 bucată,
  3. Mecanism deflectare cateter – 1 bucată,
  4. Punte telescop – 1 bucată.

”Rotaract înseamnă dorința de a te face folositor comunității tale și de a învăța cum să îți valorifici propriile calități. În fiecare an membrii rotaractieni își propun obiective prin proiecte care răspund nevoilor sociale, fie ele umanitare, culturale, educative sau informative. Astfel, suntem recunoscători sătmărenilor și tuturor celor care se alătură proiectelor noastre. Contribuția fiecăruia este importantă în vederea susținerii comunității din care facem parte. Voluntariatul înseamnă responsabilitate”, a declarat Bianca Murgu, președintele clubului Rotaract Satu Mare în acest mandat.

Proiectul „O Cană de Fericire” este unul dintre cele mai îndrăgite evenimente de către publicul sătmărean, deoarece a sprijinit Spitalul Județean și în anii precedenți, cu aceste donații:

  • bilirubinometru, donat secției de Neonatologie (2014);
  • cardiotocograf, donat secției de Obstetrică-Ginecologie (2015);
  • instrumentar specific, pentru secția de Gastroenterologie; de asemenea, au mai donat secției ATI saltele și 21 de prize cu cuplă rapidă pentru oxigen, care sunt acum foarte utile bolnavilor de COVID-19 (2016);
  • un instrumentar specific, donat secției de Chirurgie (2017);
  • un sistem de monitorizare a bebelușilor care sunt internați în cadrul Secției de Neonatologie (2018).

Fii primul care comentează! despre "Tineri din Satu Mare au donat aparatură medicală pentru Spitalul Județean"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre ROTARACT, Rotary
FOTO. Tinerii din Satu Mare care cumpără tehnică și o donează școlilor

Închide