Tribunalul și Penitenciarul Satu Mare, sub ”lupa” judecătorilor din Occident

Un număr de nouă judecători proveniţi din Franţa, Italia, Germania şi Polonia au efectuat joi o vizită de lucru la Tribunalul Satu Mare, urmărind dezbaterile din sălile de judecată, dar şi modul în care sunt puse în executare pedepsele, în penitenciarul de maximă siguranţă. Toate acestea în cadrul unui program de schimb desfăşurat sub egida Institutului Naţional al Magistraturii şi al Reţelei Europene de Formare Judiciară.

Pe parcursul vizitei, judecătorii străini au asistat la şedinţe de judecată şi au avut întâlniri şi discuţii cu judecătorii români, în cadrul cărora au fost abordate teme din interes comun din legislaţiile naţionale.

Grupul de magistraţi europeni a vizitat şi Penitenciarul Satu Mare, fiind interesaţi de sistemul execuţional penal românesc, procedurile de punere în executare a pedepselor privative de libertate, legislaţia execuţional penală, precum şi activităţile şi programele de reinserţie în care sunt incluşi deţinuţii pe toată durata executării pedepsei.

Viața dincolo de gratii nu pare foarte ușoară, mai ales că în incinta stabilimentului coabitează circa 440 de deținuți, de la criminali și până la hoți mărunți.

Visul celor din Penitenciarul Satu Mare este ca regimul unității să devină unul cu regim deschis. Adică, deținuții să iasă dimineață pe poarta Penitenciarului, să meargă la servici, iar seara să revină după gratii. Până atunci, însă, regimul este unul semideschis.

Mai mult, deja o parte din aripa Penitenciarului a fost reabilitată, urmând ca deținuții să aibă condiții ultramoderne, cu dușuri și robineți cu sensori, condiții hoteliere net superioare, dar și lipsa expunerii la unii paraziți inerenți traiului în comun, în aglomerare și cu ventilație deficitară. Dar lăsăm pozele să vorbească de la sine.

Fii primul care comentează! despre "Tribunalul și Penitenciarul Satu Mare, sub ”lupa” judecătorilor din Occident"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Penitenciarul Satu Mare
Criză majoră de muncitori în Satu Mare! La Mall-ul NEPI lucrează și pușcăriași

Închide