Un tânăr circula ilegal prin toată România. Prins tocmai în județul Satu Mare

Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din județul Suceava, s-a plimbat prin România în baza unei declarații falsificate de la angajator. Pentru fapta sa, polițiștii și procurorii l-au premiat cu un dosar penal.

Redăm mai jos comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare:

La data de 26.03.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei a fost înregistrat un dosarul penal având ca obiect săvâşirea infracţiunilor de uz de fals și fals în declaraţii.

Astfel, în data de 14.05.2020, orele 13,55 lucrătorii de siguranţă publică din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tăşnad în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pe Drumul Național 1F, în localitatea Săcăşeni, autoturismul marca Mercedes- Benz, condus de către numitul I.S.F. de 22 de ani, domiciliat în oraş Dolhasca, jud. Suceava, care a prezentat o adeverinţă permanentă din data de 04.05.2020 din care rezultă faptul că acesta este angajat la S.C. SUVENIR S.R.L. din localitatea Lespezi, jud. Iaşi, declarând că s-a deplasat în interes profesional.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că susnumitul nu este angajat legal al firmei mai sus menţionate. Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare – Secţia 6 Poliţie Rurală Tăşnad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

”Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.

2 Comments on "Un tânăr circula ilegal prin toată România. Prins tocmai în județul Satu Mare"

  1. Stefan Komiati | mai 22, 2020 at 18:31 |

    data este buna sau

    View Comment
  2. Pop Ioan | mai 23, 2020 at 10:05 |

    Prima data i-au facut dosar penal (26.03.2020) si in data de 14.05.2020 l-au prins.Bravo!!! Stiti si ce se va intimpla peste luna.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
O femeie și un bărbat, arestați de polițiștii din județ. Au ajuns direct după gratii

Închide