Un tânăr sătmărean, cu poliția pe urmele sale. Unde a fost prins

FOTO: Arhivă

Polițiștii de frontieră au identificat și predat autorităților competente un tânăr din România pe numele căruia era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Miercuri, 06 februarie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni,  județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul român Cristofer H., în vârstă de 22 de ani, din județul Satu Mare.

Cu ocazia efectuării verificărilor specifice, frontieriștii au constatat că tânărul este căutat de autoritățile române. Judecătoria Satu Mare a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt, fiind condamnat la un an și șase luni de închisoare.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 Sursa: ITPF Sighet

Fii primul care comentează! despre "Un tânăr sătmărean, cu poliția pe urmele sale. Unde a fost prins"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția de Frontieră
FOTOGALERIE. Focuri de armă la granița de nord a României. Poliția de frontieră, în alertă

Închide