Unicarm se apropie de clubul miliardarilor în lei

Unicarm Supermarket, lanțul de magazine al antreprenorului Vasile Lucuț, care derulează și afaceri în industria alimentară, a raportat pentru anul trecut afaceri de peste 816,4 milioane de lei, după un ușor avans față de anul trecut, titrează Economica.net.
Unicarm Supermarket, compania prin care antreprenorul Vasile Lucuț operează lanțul de aproximativ 130 de supermarketuri Unicarm din 18 județe ale țării, a avut anul trecut afaceri nete 816,4 milioane de lei, după un avans infim de 0,5% față de anul anterior, potrivit datelor publice analizate de Economica.
Profitul net s-a diminuat cu 47,5%, până la 17,2 milioane de lei, în timp ce numărul mediu de angajați a crescut cu peste 50 de persoane. Retailerul avea astfel la finele lui 2024 un număr mediu de 1.573 de angajați.
Încet, cei de la Unicarm încep să se apropie de Supermarket La Cocoș, singur retailer alimentar fondat de un antreprenor român care a trecut de pragul de 1 miliard de lei.
