VIDEO. Dezinfecție de urgență la Spitalul Carei. Testare pentru personalul medical

Primarul din Carei a precizat că spitalul municipial a fost dezinfectat, iar autoritățile se pregătesc ca în această săptămână să dea startul și iginizărilor în blocuri. În plus, au fost achiziționate și teste rapide, pentru a da o mână de ajutor cadrelor medicale. 

Spitalul a fost dezinfectat, a precizat Eugen Kovacs, edilul municipiului Carei, iar personalul medical este testat. Este vorba despre acele cadre care au intrat în contact cu bărbatul din Halmeu, diagnosticat pozitiv cu COVID-19 și care a decedat în cursul zilei de ieri, anunțul oficial fiind făcut în această dimineață de autorități.

“Spitalul a fost dezinfectat, iar cei care au lucrat şi au avut contact cu el sunt izolaţi şi, începând de azi, vor fi testaţi toţi. Vă rog ca cei care sunteţi izolaţi nu ieşiţi din casă”, a spus primarul Eugen Kovacs

Primarul a precizat că autoriățile locale fac tot ce le stă în putință pentru ca personalului din spital să nu le lipsească echipamentele de protecție și cele medicale.

“Am comandat și teste rapide. Vor veni 2000 de teste. Prin aceastea vom încerca să ajutăm la spital depistarea celor cu coronavirus. În spital se fac dotări pe parcurs”, a spus edilul vorbind inclusiv despre aparatele care îi ajută pe pacienții infectați să respire.

Edilul a făcut și un apel la cetățeni, dar și la firme, să ajute cu ce pot unitatea medicală. Un cont administrat de Primăria municipiului Carei va fi pus la dispoziția celor care doresc să doneze, dar sunt și ONG-uri, ca “Inimi deschise pentru mânuțe întinse” care se implică în susținerea comunității din Carei.

Fii primul care comentează! despre "VIDEO. Dezinfecție de urgență la Spitalul Carei. Testare pentru personalul medical"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus, Eugen Kovacs
COVID-19 România. Bilanțul deceselor ajunge la 47

Închide