VIDEO. Liderii Pro România acuză președintele și guvernul de cinism. Sistemul sanitar, depășit


Liderii Pro România au vorbit despre situația sanitară și despre faptul că unitățile medicale, inclusiv din Satu Mare, sunt depășite de situație, asta în timp ce președintele și guvernul vorbesc despre vaccinare.

Adrian Ștef, candidatul Pro România Satu Mare la Camera Deputaților, a criticat modul în care guvernul a gestionat situația, dar și luările publice de poziție ale liderilor PNL, care au produs degringoladă la nivel de comunicare. Ștef i-a acuzat pe Iohannis și pe Orban de cinism, de faptul că se pregătesc mai mult pentru alegeri, decât pentru a veni în sprijinul cetățenilor bolnavi.

“Al doilea val a prins guvernul total nepregătit. Paturile de la ATI, nu au crescut numărul lor, decât declarativ și vedem că în momentul de față mor bolnavii așteptând să fie transferați în spitalele COVID care nu mai au capacitate și ei se pregătesc doar de alegeri. Vedem că și în Satu Mare avem trei noi localități carantinate, 28 de localități care sunt în scenariul roșu”, a avertizat Adrian Ștef.

Ștef a vorbit și despre situația educației și a făcut un apel la autoritățile județene pentru deschiderea școlilor, a piețelor pentru animale și a afacerilor din HORECA.

Octavian Petric, candidatul Pro România Satu Mare la Senat, a vorbit despre situația economică și despre impactul pe care criza l-a avut în special asupra IMM-urilor.

Petric a acuzat guvernul că nu a acordat sprijin pentru cei din industria HORECA, dar și în cazul IMM-urilor, ajutoarele au mers către frimele preferate de PNL.

Nici situația din domeniul Culturii nu e mai bună, a avertizat Octavian Petric.

“Dacă am omorât econimia, omorâm și cultura. Dacă am avut un program bun, Start-Up Nation, acum acesta a fost blocat, iar asta reprezintă un eșec al politicilor ministerului Economiei și al guvernului Orban-Iohannis, în ansamblu”, a spus Petric.

Iar în urma afacerilor cu lacătul pe ușă au rămas șomerii, care nu au nici măcar perspectiva faptului că lucrurile vor evolua spre bine.

“Sunt sute de mii de șomeri care au nevoie de un loc de muncă. Lor nu le pasă de înreprinzătorii români, de afacerile românești care se pierd în această perioadă, altfel, ar fi venit cu măsuri”, a mai subliniat politicianul Pro România.

Petric a spus că partidul pe care îl conduce are un plan pentru cele 500.000 de companii mici și mijlocii pentru continuarea activității și păstrarea locurilor de muncă. Condiția, pentru ca IMM-urile să primească ajutor de la stat, este să își mențină angajații.

Printre propuneri se numără reducerea TVA și anularea unor obligații fiscale (aferente 2021, impozitul pe profit, impozitul specific, cel pentru microîntreprinderi etc.). Statul ar putea acoperi și o parte din chiriile pe care antreprenorii trebuie să le plătească chiar și în perioada în care afacerile lor au fost închise. Ratele de finanțare, atât la bănci, cât și la IFN-uri, să fie amânate.

O atenție specială trebuie acordată industriei alimentare, în special acolo unde sunt folosite produse românești, iar Pro România are un plan pentru finanțarea acestora.

Și Petric a acuzat președintele și guvernul de ipocrizie, mai ales că, chiar și acum, liberalii dau vina în continuare pe “moștenirea” PSD. Asta în condițiile în care au avut timp suficient să pregătească sistemul sanitar pentru pandemie, dar au preferat să se concentreze pe lupta politică, nu pe cea cu COVID-19.



2 Comments on "VIDEO. Liderii Pro România acuză președintele și guvernul de cinism. Sistemul sanitar, depășit"

  1. Marcel Tent | noiembrie 26, 2020 at 15:00 |

    puteți acuză ,voi ce ați fi putut face , politică,peste politică pt.un scaun la București.

    View Comment
  2. Adi, macar tu daca ai tăcea! Lasă politica frate ca nu e de tin!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Adrian Ștef, alegeri parlamentare 2020, Octavian Petric
VIDEO. Călin Durla, fost inspector școlar general: ”Învățământul online, degringoladă totală”

Închide