Accident pe Drumul Careiului. O femeie a provocat o tamponare FRONTALĂ (FOTOGALERIE)

Accident rutier pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare. Mai exact, în intersecția dintre Drumul Careiului, strada Prahovei și coborârea de pe Podul Golescu, acolo unde două autoturisme s-au lovit frontal. Este vorba despre un autoturism Volkswagen și un autoturism Opel.
Potrivit unor surse judiciare, autoturismul Opel, condus de către o femeie, în vârstă de 45 de ani, domiciliată în municipiul Carei, în timp ce circula pe Drumul Careiului, dinspre intersecția Burdea spre municipiul Carei, a intrat pe culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen, condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Satu Mare. Bărbatul a încercat să vireze regulamentar la stânga, venind de pe Drumul Careiului și mergea înspre Podul Golescu.
Pentru că cei doi șoferi nu au reușit să se înțeleagă, la fața locului a fost solicitat un echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție.
Din câte se pare, nicio persoană nu a fost rănită în accident. Polițiștii o vor sancționa pe femeie pentru neacordare de prioritate, urmând ca permisul să îi fie suspendat.