PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Szatmári Hírek
  • Life
  • Editorial
  • Contact

logo

Header Banner
Header Banner

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Szatmári Hírek
  • Life
  • Editorial


LocaleTop News
Home›Locale›Anchetă la Vama Petea. Am aflat cum a ieșit din țară șoferul ce a ucis un sătmărean

Anchetă la Vama Petea. Am aflat cum a ieșit din țară șoferul ce a ucis un sătmărean

By PresaSM
noiembrie 10, 2022
4378
0

Anchetă internă la Poliția de Frontieră în cazul accidentului mortal produs în data de 7 noiembrie a.c., pe Drumul Național 19 A, între localitățile Satu Mare si Dorolț, soldat cu decesul unei persoane și cu părăsirea locului accidentului.

Accidentul mortal s-a produs la ora 20.30, iar la ora 20.45 (la nici 15 minute distanță) șoferul vinovat (bărbat din Slovacia, 58 ani) a părăsit teritoriul României, prin Punctul de Trecere al Frontierei de la Petea.

Conform informațiilor PresaSM, cercetările în cauză sunt derulate de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare sub coordonarea unității de parchet competente. La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au fost demarate verificări interne cu privire la respectarea procedurii de control a persoanelor, respectiv mijloacelor de transport la intrarea/ieșirea din România.

Reporterii PresaSM au reușit să obțină informații din ancheta preliminară. Șoferul Slovac s-a prezentat în PTF Petea la 20.45, polițistul de frontieră maghiar i-a luat documentele șoferului, iar polițistul de frontieră român a verificat interiorul autoutilitarei. Fiind cetățean al Uniunii Europene, atât polițistul maghiar cât și cel român nu au efectuat un control mai aprofundat, neexistând indicii cu privire la vreo infracțiune de contrabandă, spre exemplu.

”Parbrizul nu a fost spart, astfel încât nu a intrat în atenția agenților. Lovitura de la autoutilitară a fost pe partea dreaptă, în unghiul mort, căci toneta agenților se află în stânga, pe partea șoferului. De asta a fost o scăpare. Nu a fost nimic intenționat”, spun surse pentru PresaSM.

Reamintim faptul că polițiștii slovaci au identificat pe raza orașului Bratislava autovehiculul care ar fi fost implicat în evenimentul rutier în cauză. Autovehiculul prezintă avarii ce sunt susceptibile a proveni din accident, acesta fiind găsit abandonat și, ulterior, ridicat în vederea efectuării unei expertize criminalistice.

În prezent, în urma administrării probatoriului, polițiștii au reușit să afle identitatea conducătorului auto implicat, iar cercetările continuă pentru depistarea acestuia.

Este vorba despre un cetățean slovac (bărbat, 58 ani), iar accidentul s-ar fi produs luni seara, în jurul orei 20.30. Bărbatul a reușit să iasă din țară în circa 20 de minute de producerea tragediei. Suspectul a fost dat în urmărire internațională în Ungaria, Slovacia și Austria.

Conform informațiilor PresaSM, victima este un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din localitatea Dara, județul Satu Mare.

Acesta a fost lovit de mașină și găsită fără suflare pe marginea drumului național, în localitatea Dorolț. Impactul a fost atât de puternic încât victima a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

Un alt participant la trafic a văzut trupul neînsuflețit căzut în șanțul de pe marginea drumului și a alertat autoritățile.

Ce spune Poliția: ”La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orelor 07.30, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 A, între localitățile Satu Mare și Dorolț, în urma căruia o persoană ar fi decedat.

În fapt, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orelor 20.30, un bărbat de 58 de ani, cetățean slovac, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul pe direcția de mers Satu Mare – Petea, ar fi accidentat un bărbat de 43 de ani, domiciliat în localitatea Dara care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă.

Din nefericire, evenimentul rutier s-a soldat cu decesul pietonului. Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului fără acordul poliției.

În urma mobilizării tuturor polițiștilor rutieri și a efectuării cercetărilor care s-au impus, precum și a administrării materialului probator existent, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi părăsit teritoriul României în jurul orelor 20.45, prin Punctul de Trecere al Frontierei cu Ungaria, aflat în localitatea Petea, având ca posibilă destinație Slovacia.

În prezent, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare desfășoară activități de colaborare cu autoritățile din Ungaria, Austria și Slovacia, în vederea identificării conducătorului auto.

În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea prezentului eveniment rutier”.

Cercetările continuă în cadrul unui dsar penal deschis pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.









TagsInspectoratul de Poliție JudețeanPoliția de Frontieră
Previous Article

Polițist din Satu Mare condamnat pentru luare ...

Next Article

Ce filme noi vedem la Cineplexx Satu ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    Zi de naștere terminată cu înjunghieri și mult sânge la Carei. Victimă ajunsă la spital

    ianuarie 13, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    Celebrul Beni Țânțaș a fentat carantina, cu familia, în Satu Mare. S-a ales cu dosar penal

    mai 2, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    Bunuri confiscate de 100.000 euro! Succes al unor polițiști începători din Satu Mare

    martie 25, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO/VIDEO. Deținutul evadat din Penitenciarul Satu Mare, căutat pe malurile Someșului

    iunie 28, 2020
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    VIDEO. Impact între două mașini pe B-dul Lucian Blaga, în municipiul Satu Mare

    iulie 9, 2021
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTOGALERIE. Mașinile sătmărenilor plecați la cules de ciuperci, vandalizate lângă pădure

    octombrie 3, 2022
    By PresaSM

Scrie un comentariu Anulează răspunsul

Citește și:

  • Locale

    FOTO. Sătmăreni ”sechestrați” în blocuri. Haitele de câini „patrulează” prin cartiere

  • Locale

    FOTOGALERIE. DRAMĂ. Sătmărean decedat pe stradă, în Cartierul Micro 17

  • Locale

    FOTO. Ploaie de amenzi după scandalul dintre rromii din Tășnad. Nu a scăpat niciunul

Construim pentru tine!

locuri de muncă

HMCA Satu Mare

Colectare fier vechi – Satu Mare

Restaurant Capricci Satu Mare

servicii de curățenie

foto/video profesional

Cabinete medicale dr. coica

PresaSM pe Facebook



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb