Meniu

Caută pe PresaSM

0

Angajat al Bisericii din județ, acuzat de tentativă viol asupra unei mame. Bebelușul, lângă ea

Scandal în comuna Valea Vinului din județul Satu Mare, după ce un angajat al parohiei din localitate este acuzat că a încercat să o violeze pe o tânără, în vârstă de 20 de ani, în curtea unei case, ca...

Angajat al Bisericii din județ, acuzat de tentativă viol asupra unei mame. Bebelușul, lângă ea

Scandal în comuna Valea Vinului din județul Satu Mare, după ce un angajat al parohiei din localitate este acuzat că a încercat să o violeze pe o tânără, în vârstă de 20 de ani, în curtea unei case, care avea lângă ea bebelușul, în vârstă de nouă luni, susțin localnicii pentru PresaSM.

Totul s-a întâmplat luni, în jurul orei 15.30, atunci când bărbatul, în vârstă de 47 de ani, clopotar la biserica din localitate, ar fi intrat în curtea unei case, iar prin constrângere fizică ar fi imobilizat victima, căreia i-ar fi pus mâna la gură, încercând - aparent - să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale.

Bărbatul ar fi plecat de la fața locului, după ce femeia a reușit să se elibereze și a fugit, luându-și și copilul. Individul a fost găsit în propria casă, dar a negat toate acuzațiile.

Cert este faptul că în cauză s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de agresiune sexuală.

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ

Citește și

ANALIZĂ. Fake news-ul cu „taxa pe apa din fântâni”. Ce spune, de fapt, proiectul și de unde a pornit dezinformarea
Actualitate

acum 20 minute
FOTO. Poliția explică accidentul cu victime din Supur. Un TIR a proiectat o mașină în șanț
Actualitate

FOTO. Poliția explică accidentul cu victime din Supur. Un TIR a proiectat o mașină în șanț

acum 54 minute
Proaspăt șofer, prins băut la volan în centrul Sătmarului. N-a fost singurul care a călcat pe bec
Actualitate

Proaspăt șofer, prins băut la volan în centrul Sătmarului. N-a fost singurul care a călcat pe bec

acum 55 minute
Accident în județul Satu Mare. Un biciclist a ajuns la spital. S-a lovit de mașina condusă de un tânăr șofer

acum 1 oră
ALERTĂ. Dronă doborâtă de un avion F-16 în spațiul aerian al României, deasupra județului Buzău

FOTO. Accident feroviar grav. Un tren cu aproape 200 de pasageri a lovit o autocisternă, care a luat foc

acum 3 ore
Amenzi de peste 11.000 de lei aplicate unui restaurant și unui bistro. Atenție mare de unde mâncați

acum 4 ore
FOTO. Lecție de cinste în Satu Mare. A găsit bani uitați într-un ATM și i-a înapoiat fără să stea pe gânduri

FOTO. Accident rutier în Micro 14. Intersecție blocată, zeci de persoane s-au adunat în zonă

acum 16 ore
FOTO. Mașină lovită de Tir, proiectată în șanț, în județul Satu Mare. Trei persoane în mașină, una la Urgență

acum 22 ore
Când încep lucrările la Podul Golescu. Șoferii, îndemnați să folosească rute alternative
Actualitate

Când încep lucrările la Podul Golescu. Șoferii, îndemnați să folosească rute alternative

acum 23 ore
FOTO. Incendiu lângă magazinul Penny din municipiul Satu Mare. Pompierii au intervenit rapid
Actualitate

FOTO. Incendiu lângă magazinul Penny din municipiul Satu Mare. Pompierii au intervenit rapid

23 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite