Asta da! Șofer de TIR din Serbia, lăsat fără autotren în județul Satu Mare

Un conducător auto, în vârstă de 47 de ani, cetăţean sârb, a fost oprit pentru control în trafic pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, în timp ce conducea un autotren.

La verificarea timpilor de odihnă şi condus s-a constatat că cel de la volan a intervenit asupra aparatului de înregistrare prin manipularea lui, astfel încât să se producă alterarea datelor înregistrate.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 12.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus, conform prevederilor OG 37/2007,  reţinerea documentelor vehiculului  şi a plăcuţelor cu numerele de  înmatriculare, dar şi  imobilizarea autotrenului până la achitarea amenzii, reglementare prevăzută pentru acest tip de contravenţii pentru vehiculele înmatriculate în alte state.

1 Comment on "Asta da! Șofer de TIR din Serbia, lăsat fără autotren în județul Satu Mare"

  1. foarte bine!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Rutieră
Analfabeții au permis în Satu Mare! Le obțin în Ungaria și circulă în România

Închide