Bătaie între zeci de taximetriști și rromi în municipiul Satu Mare

FOTO: Arhivă

Scandal de pomină între taximetriști și rromi, în această noapte, în municipiul Satu Mare. Totul s-a produs din cauza unor clienți, domiciliați pe strada Toamnei, în locuințele sociale ale Primăriei, care nu au vrut să achite contravaloarea unei curse.

Potrivit informațiilor PresaSM, Taximetristul și-a chemat în ajutor colegii, iar vreo 20 de taximetriști au ajuns la fața locului, înarmați cu câte și bastoane. De asemenea, ”clienții” și-au chemat în sprijin alți rromi din zonă, astfel încât a izbucnit un scandal în toată regula.

La fața locului s-a solicitat – prin 112 – echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, care au intervenit și au reușit să îi despartă pe bătăuși.

Oamenii legii i-au rugat pe taximetriști să părăsească zona pentru a nu scăpa situația de sub control. Din câte se pare, mai multe persoane au fost rănite în urma acestei altercații, fiind preluate de către echipaje medicale de prim ajutor.

Taximetriștii refuză să mai meargă în zone precum Vulturului, Ostrovului sau Toamnei tocmai din cauza acestor probleme cu rromii. Doar că patronii firmelor de taxi îi obligă să nu refuze astfel de curse.

”Noi nu mai vrem să luăm comenzi pentru aceste zone periculoase. Aproape întotdeauna avem probleme. Dar patronii ne obligă. Noi nu mai vrem să ne riscăm viața”, a spus – pentru PresaSM – unul dintre taximetriști.


Un alt scandal în luna septembrie

O altă situație tensionată a avut loc pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în 11 septembrie, în jurul orei 18.00, atunci când un copilaș, de circa patru ani, ar fi fost acroșat de către un taximetru, condus de către o femeie, în vârstă de circa 30 de ani. Minorul a sărit în fața mașinii, încercând să treacă strada prin loc nepermis.

Pentru că rromii din zonă au devenit agresivi, taximetrista și-a chemat în ajutor colegii, care au ”trimis” la fața locului vreo 6-7 taximetre! La fața locului au ajuns și echipajele medicale de prim-ajutor, care au preluat victima.

Pentru că situația risca să degenereze, au fost trimise la locul incidentului mai multe echipaje de Poliție și Jandarmerie.

1 Comment on "Bătaie între zeci de taximetriști și rromi în municipiul Satu Mare"

  1. Dacă refuză, sunt acuzați de discriminare, ceea ce nu este adevărat, în astfel de cazuri acesta chemându-se precauție. Nici băncile nu dau împrumuturi la oricine din motive de precauție. Atunci băncile discriminează? Taximetriștii nu refuză din motive etnice ci din motive de precauție. Sunt 2 chestii total diferite. Deși nu ne convine stilul lor de șofat, trebuie să recunoaștem că zilnic se confruntă și ei cu persoane dubioase și-și pun viața în pericol la fiecare transport.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre bătaie în stradă, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi
FOTO. Accident între un camion și o mașină, pe Drumul Careiului, lângă mall-ul NEPI

Închide