Codul rutier, făcut praf: alcoolemie uriașă, vitezomani și mașini pericol public

Codul rutier este făcut praf în fiecare zi pe șoselele județului Satu Mare. Într-o singură zi, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproximativ 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei. La care se mai adaugă și dosare penale.

De exemplu, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei – Biroul Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 50 de ani, din Tășnad, care se deplasa cu un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat valoarea de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 7 conducători auto. Dintre aceștia, 4 conducători auto, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, au depășit viteza maximă legală admisă, circulând cu viteze cuprinse între 105 și 123 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă legală admisă de 50 km/h.

Doi conducători auto nu au acordat prioritate de trecere, pietonilor angajați în traversarea drumul public prin loc semnalizat și marcat corespunzător.

Un bărbat, de 36 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism nu a respectat semnificația indicatorului rutier “Oprire”, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, împreună cu specialiști din cadrul Registrul Auto Român, au organizat o acțiune pentru identificarea conducătorilor auto care circulă cu autovehicule care prezintă defecțiuni tehnice, pe raza localității Iojib. În urma neregulilor constatate, aceștia au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.670 de lei. Totodată, au reținut 7 certificate de înmatriculare.



1 Comment on "Codul rutier, făcut praf: alcoolemie uriașă, vitezomani și mașini pericol public"

  1. Astor De la Vega | iulie 17, 2018 at 18:11 |

    In primul rand RUSINEEE celordin Carei pentru drumurile GROAZNICE pe care le au, mai rele ca pe vremea comunismului! Apoi, r….. de la Politie sa nu mai stea la panda in tufe si sa apara cu amenda daca ai gresit un cm linia. Si trei, aveti sate uitate de D-zo, unul dupa altul in linie de vreo 10 km unde nu e nici tipenie de om dar limita e de 50 km/h. Minte de DOBITOC pt.regulule astea…si va mai mirati ca toate-s de cacat! Ra…. din functii, ganditi!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Rutieră
Filtre ale Poliției Rutiere în Satu Mare. Vânați șoferii care nu dau prioritate pietonilor

Închide