CONDAMNARE. Criminalul (18 ani) de la Negrești-Oaș, pedeapsă MAJORATĂ după uciderea unui tânăr

Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor informații potrivit cărora Crișan Ioan Petre a primit o pedeapsă majorată din partea judecătorilor Curții de Apel Oradea. Dacă la Tribunalul Satu Mare Crișan a scăpat cu o pedeapsă cumulată de 10 ani și patru luni pentru uciderea lui Cristian Surd (18 ani) și pentru tentativa de omor asupra lui C.V.D, un minor de 17 ani, magistrații bihoreni i-au majorat pedeapsa la 14 ani.

”(…) Majorează de la 9 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului Crişan Ioan Petre pentru această infracţiune. (…) majorează de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului Crişan Ioan Petre pentru această infracţiune. (…) Inculpatul Crişan Ioan Petre va executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care adaugă un spor 2 ani închisoare (o treime din cea de-a doua pedeapsă), urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de: 14 ani închisoare”, se arată în sentința obținută de PresaSM. 

Reporterii PresaSM au mai aflat că magistrații Curții de Apel Oradea au dispus ca Ioan Petre Crișan să plătească depăgubiri materiale și morale pentru familiile celor două victime.

”Reformează dispoziţiile instanţei de fond cu privire la modul de stabilire a daunelor acordate părţilor civile Surd Ioan şi Ciora Vasile Dănuţ – prin reprezentant legal Ciora Maria, în sensul că obligă inculpatul la plata sumei de 9.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 60.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă Surd Ioan şi la plata sumei de 30.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, către partea civilă Ciora Vasile Dănuţ – prin reprezentant legal Ciora Maria”, se mai arată în documentul citat. 

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul Crişan Ioan Petre în noaptea de 20.08.2017, în urma unui conflict spontan în parcul central din oraşul Negreşti Oaş, i-a aplicat numitului S.C.A.D. în zona toracelui, o lovitură cu un obiect ascuţit înţepător, care a cauzat leziuni ce au dus la decesul acestuia, în scurt timp.

Inculpatul Crişan Ioan Petre , în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi loc, i-a aplicat numitului C.V.D. tot în zona toracelui, o lovitură similară, care a cauzat leziuni traumatice ce au necesitat 18 – 19 zile de îngrijiri medicale, dar care leziuni i-au pus în pericol viaţa persoanei vătămate C.V.D..

Fii primul care comentează! despre "CONDAMNARE. Criminalul (18 ani) de la Negrești-Oaș, pedeapsă MAJORATĂ după uciderea unui tânăr"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre proces de crima
CONDAMNARE. Criminalul de la Casablanca (din Satu Mare) trei decenii după gratii!

Închide