CONTROL. Unii angajați din județ nu primesc nici salariul minim, dar lucrează peste program

FOTO: Arhivă

Unii angajați din județul Satu Mare nu primesc nici măcar salariul minim pe economie, dar cu toate acestea muncesc mult peste program. Cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au găsit mai multe cazuri de acest gen, pe care le-au sancționat.

În cursul lunii iunie 2019, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare au efectuat 172 controale, fiind constatate 269 deficiențe.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 70 sancțiuni, din care 11 amenzi, în valoare totală de 139.900 lei. Au fost date patru amenzi, în sumă totală de 120.000 lei, pentru pentru încălcarea prevederilor referitoare la munca nedeclarată.

Trei amenzi, în valoare totală de 900 lei, au fost date pentru încălcarea prevederilor art. 164 privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, respectiv trei amenzi, în sumă totală de 9.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 27 și 119 privind examenul medical la angajare și evidența orelor lucrate de salariați.

Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 10 sancțiuni (avertismente) și s-au dispus 10 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

5 Comments on "CONTROL. Unii angajați din județ nu primesc nici salariul minim, dar lucrează peste program"

  1. nu sancțiuni ci dati le banii la acei ce au lucrat ,cu o amendă nu rezolvă nimic

    View Comment
  2. Cred ca e timpul ca toti investitorii sa inteleaga ca nu mai pot plati 300€ salariul net. E de ajuns umilinta la care am fost supusi in ultimii 30 ani

    View Comment
  3. Astfel de cazuri sunt si in judetul Salaj…tot la o croitorie…cu patronul din Satu Mare!!!

    View Comment
  4. Su în Cluj ACEEASI problema-au mai mult nu au mici carte de munca( contract) iar ITM-UL cînd merge în control anunță CU o zi înainte acolo unde nu vrea sa gaseasca nimic în neregulă!

    View Comment
  5. In jud.iasi același lucru muncesti 17 ore si esti platit 8 ore

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul Teritorial de Muncă
“Au uitat” să își angajeze muncitorii. Patronii s-au ales cu amenzi de mii de lei

Închide