Copilașii decedați într-un tragic accident rutier, conduși pe ultimul drum (FOTO)

Soții George și Ligia Balog, ambii de 25 de ani, au fost implicați în 27 decembrie 2016 într-un accident rutier foarte grav pe Drumul Național 1 F, în localitatea Ghenci, de lângă Carei.

inmormantare03

Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul celor doi copii: Luca Timothy, în vârstă de doar o lună și Nathanael – în vârstă de un an și nouă luni, respectiv rănirea gravă a soților Balog.

balog inmormantare01

Serviciul de înmormântare a celor doi micuți Nathanael și Luca Balog a avut loc azi, 28.01.2017, la ora 12.00, la Biserica Penticostală Isus Lumina Lumii din municipiul Satu Mare.

Slujba a fost oficiată de Costică Ulici, din cadrul Bisericii Lumina Lumii. Acesta a spus că George Balog nu a putut fi prezent la înmormântare din cauza faptului că a fost supus unei noi intervenții chirurgicale.

inmormantare02

Reamintim că mama copiilor, Ligia Balog, a postat un mesaj sfâșietor pe Facebook.

”Copii frumoși, zburați voi în cer lângă Hristos. O… scumpă a fost viața voastră în mâna Creatorului de v-a luat atât de iute, de aici, de jos. Dormiți în pace, ingerași frumoși”, a scris Ligia Balog.

Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească!

inmormantare04

sursa foto: captură crestintotal.ro


locuri de munca satu mare

Fii primul care comentează! despre "Copilașii decedați într-un tragic accident rutier, conduși pe ultimul drum (FOTO)"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
FOTO&VIDEO. Parcare nesimțită în centrul Sătmarului. Trafic blocat și cozi de mașini

Închide