Suspectul de la Peleș ar fi fugit din țară, cu soția. Poliția nu îl găsește niciunde

Principalul suspect în cazul presupusului omorul de la Peleș ar fi fugit din țară, susțin localnicii pentru PresaSM.ro. Acesta și-ar fi luat soția și ar fi plecat din România la câteva zeci de minute după producerea evenimentului fatal, în care ar fi dat cu mașina peste un bărbat, în vârstă de 32 de ani.

Copilul celor doi, în vârstă de doar o lună, l-ar fi lăsat la părinții soției, căci nu ar fi avut cum să scoată un copil din țară fără documentele necesare, de care nu ar fi dispus.

Surse judiciare au confirmat pentru PresaSM.ro că principalul suspect – identificat – nu a fost reținut încă în acest moment. Totuși, polițiștii neagă posibilitatea de a fi fugit din țară, presupusul autor fiind dat în consemn în toate punctele de trecere ale frontierei de stat. Polițiștii merg pe ipoteza că s-ar ascunde la vreo cunoștință. 

În schimb, motivul evenimentului tragic este unul de-a dreptul halucinant: victima și presupusul criminal nu ar fi ajuns la o înțelegere asupra cui să fure mireasa

Reamintim faptul că reporterii PresaSM.ro au fost la fața locului și au vorbit cu mai mulți localnici. Localnicii povestesc, sub protecția anonimatului, că după o primă altercație avută în curtea casei unde a fost organizată nunta, ulterior pe o stradă paralelă, în zona școlii din Peleș, principalul suspect ar fi dat cu mașina, pur și simplu, peste victimă.

Aceasta nu a decedat, cu toate că a fost lovit de mașină. Mai multe persoane au chemat echipaje de prim-ajutor prin 112, dar victima a decedat la Unitatea de Primire Urgențe în jurul orei 04.00. Cu toate eforturile medicilor.

Inițial, s-a crezut că victima a fost bătută crunt, dar se pare – după audierea oamenilor – că rănile fatale ar fi fost provocate de impactul cu autovehiculul. Corpul a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, în vederea efectuării autopsiei, pentru a se stabili concret care au fost rănile care i-au provocat decesul.

Vecinii spun că Sandor era căsătorit și avea două fete. Una dintre fetițe i s-a născut recent. Autorul acestui presupus omor a lăsat în urmă o mamă cu doi copii.

Fii primul care comentează! despre "Suspectul de la Peleș ar fi fugit din țară, cu soția. Poliția nu îl găsește niciunde"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre crimă
Presupusă crimă la o nuntă din județul Satu Mare. Un tânăr a decedat la spital

Închide