FOTO. Copil (9 ani) lovit de o mașină, în Carpați II. Transportat la Urgență

Accident rutier destul de serios în municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.00, pe strada Bârgăului din Cartierul Carpați II.

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, șofer al unui autoturism marca Opel, nu a putut evita impactul cu un minor, în vârstă de nouă ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.

Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la SMURD, fiind transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.

Polițiștii au demarat cercetările la fața locului. Supus testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Încadrarea faptei se face în funcție de diagnosticul medicilor, în cauză fiind posibilă deschiderea unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Copil (9 ani) lovit de o mașină, în Carpați II. Transportat la Urgență"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident
FOTO. Accident cu victime multiple în județ! O șoferiță (19 ani) s-a răsturnat cu mașina

Închide