FOTO. Drum asfaltat, decopertat și reasfaltat în doar patru zile, în județul Satu Mare


Imagini demne de cascadorii râsului în județul Satu Mare, pe Drumul Județean 193, în localitatea Ambud. Niște muncitori au asfaltat o porțiune de drum în cursul zilei de luni, 5 octombrie, iar în cursul zilei de joi, 8 octombrie, drumul a fost decopertat din nou pentru a fi…reasfaltat.

”Așa arată o porțiune de drum asfaltată luni, decopertată și reasfaltată joi din nou. Nu-mi venea să cred ceea ce văd. În cursul zilei de luni nu puteam intra pe străduța mea, că se turna asfalt. Joi nu mai era asfalt, numai ceea ce se vede. Dacă-mi povestea cineva, nu credeam”, spune un localnic, pentru PresaSM.

Și cum e și ”normal”, doar lucrarea e plătită din bani publici, muncitorii se mai țin și de miștouri ieftine când sunt întrebați de contribuabili ce s-a întâmplat de a trebuit refăcută întreaga lucrare. Ca să nu mai vorbim despre disconfortul cauzat localnicilor.

”Și când am întrebat un lucrător de acolo, totuși, ce fac…cu mi-a răspuns – ironic: treci mai departe”, a mai spus localnicul.

Reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare – în calitate de administrator al drumului – au precizat că a fost vorba despre refacerea unor lucrări executate neconform, la solicitarea administrației județene.



1 Comment on "FOTO. Drum asfaltat, decopertat și reasfaltat în doar patru zile, în județul Satu Mare"

  1. Ciprian Iancu | octombrie 11, 2020 at 12:02 |

    Tot drumul acela este praf chiar daca au lucrat tot anul pe el si anul trecut la fel. Se lucreaza prost . Tot asfaltul turnat anul acesta si anul trecut este crapat si ridicat. Daca se respecta tehnologia de lucru poate era ceva dar cum lucreaza ei ca il sapa umple cu urme de piatra lasa o saptamana sau mai mult sa ne rupem masinile in gropile care le sapa si apoi pun un strat subtire si valurit de asfalt de calitate indoielnica.
    As dori sa il invit pe responsabilul de lurari la o plimbare pe acel drum de la paulesti pana la limita de judet sa imi confirme daca lucrarile sunt de calitate sau nu. Il iau eu cu masina si il duc si il aduc.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre asfaltare
VIDEO. Drumurile din județul Satu Mare, reabilitate de srilankezi. Zeci de muncitori aduși de o firmă

Închide