FOTO. După ce a reabilitat ”Regina bisericilor din Sătmar”, Cristian Boloș, distins de Episcopie

Pentru că a reușit să reabiliteze Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului”, preotul dr. Cristian Boloș, de departe cel mai popular preot din Satu Mare, a fost distins cu Ordinul ”Crucea Justinian Arhiepiscopul” și cu Medalia Omagială ”Justinian Arhiepiscopul”. Episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Iustin Sigheteanul, a numit Catedrala drept ”regina bisericilor din Sătmar”.

Reamintim faptul că Parohia Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului I” din municipiul Satu Mare a obținut, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, suma de 3,27 milioane de lei, din care 98% reprezintă finanțarea nerambursabilă. Durata de implementare a fost de 18 de luni de la data semnării contractului, iar la finalul proiectului beneficiarul își propune să crească numărul vizitatorilor cu 8% în fiecare an.

Catedrala Ortodoxă a fost ridicată între anii 1932-1937, după planurile arhitectului bucureștean G. P. Liteanu, ce a proiectat mai multe clădiri ale orașului Satu Mare. Arhitectura catedralei se aseamănă bisericilor din Oltenia și Muntenia, îmbinând armonios stilul bizantin cu cel brâncovenesc.

4 Comments on "FOTO. După ce a reabilitat ”Regina bisericilor din Sătmar”, Cristian Boloș, distins de Episcopie"

  1. Prima data biserica, dupa aia vine spitalu. Sa dati bani pentru biserici, poti sa mori pe colt linistit.

    View Comment
  2. Dar pe prințesa fluture a celui mai ok a-ti dat-o uită[email protected]!!????????

    View Comment
  3. Felicitări părintelui Boloș! Merită pe deplin distincțiile. Este primul preot ortodox care a reușit să restaureze biserica din fonduri europene!

    View Comment
  4. Turdean Radu | decembrie 31, 2019 at 22:27 |

    sper că așa o să faceți și cu spitalele!!!
    Eu sânt în Anglia de un an de zile sunt din Sanislău și nu mă întorc repede în țară!!!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Biserica Ortodoxă, Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” Satu Mare, Cristian Boloș
FOTO. Biserică călcată de hoți, lângă Poliție și Primărie. Tot mai multe, în ultima vreme

Închide