FOTO. TIR răsturnat pe DN19 A, în județul Satu Mare. Trafic blocat parțial


Accident pe Drumul Național 19A, în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi între localitățile Ardud și Rătești.

UPDATE:Potrivit Centrului Infotrafic, în remorca TIR-ului se aflau 700 de litri de diluant.

“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un autotren cu remorcă, încărcată cu aproximativ 700 litri de diluant, s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe DN 19A Satu Mare – Zalău, în zona localității Rătești, județul Satu Mare. Evenimentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe un fir, pentru a permite intervenția echipajelor ISU”, spun oamenii legii.


Știrea inițială

Potrivit primelor informații, șoferul unui autotren ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. Capul tractor a ajuns in afara părții carosabile, în timp ce o parte din remorcă a blocat un sens de circulație.

La fața locului s-au deplasat un echipaj medical de prim-ajutor, care i-au acordat asistență medicală șoferului. De asemenea, echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție au demarat primele cercetări, luând și măsuri pentru fluidizarea traficului.

Din câte se pare, este așteptat un echipaj de tractare pentru a repune TIR-ul pe roți.

Știre în curs de actualizare…



Fii primul care comentează! despre "FOTO. TIR răsturnat pe DN19 A, în județul Satu Mare. Trafic blocat parțial"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, Inspectoratul de Poliție Județean
FOTOGALERIE. Cine este vinovat de accidentul în lanț din județ. Ce spun polițiștii

Închide