FOTO. Tunisieni, pe jos, spre granița cu Ungaria. Interceptați de frontieriști

Ieri, 25 ianuarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial a Poliției de Frontieră Satu Mare au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității de frontieră Oar, din judeţul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.

“Deoarece persoanele în cauză se îndreptau, pe jos, spre granița cu Ungaria, au fost somate să se oprească, însă acestea nu s-au supus somației, fapt pentru care au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, conform prevederilor legale”, explică polițiștii de frontieră.

Drept urmare, la aproximativ 50 de metri de linia de frontiera cu Ungaria, în cooperare cu polițiștii de frontieră din cadrul SPF Berveni, cei doi bărbați au fost opriți și conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Tunisia, în vârstă de 29, respectiv 38 de ani, având intenția de a trece ilegal frontiera în Ungaria.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Tunisieni, pe jos, spre granița cu Ungaria. Interceptați de frontieriști"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre migranți
FOTO. Un grup de migranți nu a nimerit frontiera! Dar a dat peste…Poliția de Frontieră

Închide