FOTOGALERIE. Inundații din Ardud. Oamenii cer ajutorul autorităților

După ploaia torențială de luni, 8 iunie 2020, foarte mulți localnici au fost afectați de acumulările de ape, atât pe spațiul public cât și în curțile private. În mai multe zone din orașul Ardud apa din fântâni nu a mai putut fi folosită, după ce a fost contaminată din cauza canalelor care au refulat din cauza debitului mare de apă și a subdimensionării.

Un astfel de exemplu s-a înregistrat și pe strada Mălinului, acolo unde apa a inundaț spațiul verde, blocând și intrarea în anumite curți. Oamenii cer ajutorul autorităților. Mai exact, vor investiții pentru realizarea de canalizări de bună calitate, care să nu se reverse la prima ploaie mai serioasă.

Inundații au fost și în zona centrală a orașului Ardud. Din cauza cantității foarte mare de apă, parcul și zona de acces în fabrica de mobilă Ardudana au fost inundate. Apa s-a retras în canalizare după mai mult timp, iar până atunci accesul s-a făcut cu foarte mare dificultate în zonă. În unele locuri, apa a avut și o jumătate de metru adâncime.

Mai multe localități din județul Satu Mare s-au aflat sub Cod portocaliu de vreme severă, iar zona Tășnadului s-a confruntat sâmbătă cu căderi de grindină de dimensiuni medii.

Fii primul care comentează! despre "FOTOGALERIE. Inundații din Ardud. Oamenii cer ajutorul autorităților"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Ardud, inundație
FOTO. Inundații în Ardud. Furtuna a acoperit cu apă zona centrală a orașului

Închide