FOTOGALERIE. Oamenii acuză lucrările la străzile din Satu Mare. Apa curge în curți

Mai multe persoane care locuiesc pe strada Fraternității din municipiul Satu Mare se declară nemulțumite de modul în care au fost executate o parte din lucrările de asfaltare. Cu toate că sunt mulțumiți de ritmul lucrărilor, oamenii acuză faptul că nu s-ar fi organizat șantierul în așa fel încât să nu creeze un disconfort major.

Mai exact, oamenii susțin că la intrarea pe stradă s-a săpat un șanț, iar unul dintre locatari a rămas chiar blocat cu mașina. Oamenii se întreabă cum pot intra în acel loc ambulanțele sau mașinile de pompieri în cazul unor urgențe. Locatarii susțin că ar fi trebuit pusă o rampă de metal, cel puțin, și asigurat un sens de circulație, astfel încât oamenii să poată ajunge la proprietățile lor.

”Am intrat cu mașina pe stradă, aveam o urgență. Am rămas suspendată cu mașina în groapă. Am chemat pe cineva de la tractări auto și nici el nu a putut intra. Așa ceva nu e normal. Se putea pune o rampă de metal, ceva, peste groapă. Ar trebui să putem ajunge la casele noastre. Nu înțeleg de ce nu s-a lucrat pe un singur sens. Chiar nu se putea gândi cineva și la noi, la nevoile noastre”, a spus o sătmăreancă care locuiește pe strada Fraternității.

Mai mult, aceeași sătmăreancă și-a asigurat singură accesul în curte, punând niște borduri pe care să le poată escalada cu mașina.

”Am pus noi niște borduri să putem intra cu mașina în curte. Altfel, este imposibil de intrat în curte”, s-a mai plâns sătmăreanca.

O altă locatară susține că apa rezultată în urma ploilor îi intră în curte. Aceasta se întreabă de ce nu s-ar fi putut înălța trotuarul, astfel încât apa să curgă înspre stradă, nu înspre curtea sa.

”La alții s-a reușit, la noi nu. La alții trotuarul e în pantă spre drum, la noi e invers. Toată apa curge la noi în curte. Nu e normal”, a spus aceasta.

Reprezentantul firmei care a executat lucrările se apără, spunând că el a respectat întocmai soluția dată de către proiectantul lucrării: ”Nu puteam face decât ce a fost prevăzut în proiect”.

În schimb, administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, a declarat pentru PresaSM.ro că este o problemă care nu a avut vreo soluție la nivelul proiectantului lucrării. Mai exact, curțile oamenilor sunt sub nivelul străzii, cu circa 30 de centimetri, iar dacă s-ar fi încercat executarea unei pante care să asigure căderea apei înspre șosea, atunci diferența dintre trotuar și curtea interioară ar fi ajuns la circa 50 de centimetri. Concret, nu s-ar fi putut intra în curte cu mașina.

Maskulik Csaba a declarat că această problemă este una mai veche și ea nu prea se poate remedia în condițiile actuale, decât dacă s-ar aduce curtea oamenilor cel puțin la nivelul străzii. Fapt extrem de costisitor pentru orice locatar.

În ceea ce privește accesul mașinilor în curți, Maskulik a spus că urmează să se mai toarne pe acele străzi încă un strat, astfel încât înălțimea bordurii va fi mai mică și se va putea asigura accesul auto în bune condiții.

5 Comments on "FOTOGALERIE. Oamenii acuză lucrările la străzile din Satu Mare. Apa curge în curți"

  1. Lucrările sunt începute demult. Nici noi nu avem mașină în fața casei,o parcam mai incolo. Dar vom avea o strada așa cum ar trebui sa fie. Mi de pare un inconvenient minor. Nu cred că nu au observat locatarii dinainte de Paști că se lucrează. Ambulanta poate intra pe strada. Oricum nu intra in curtea doamnei. Hai sa spunem mulțumesc că de face totuși ceva și să nu mai fin urâcioși.

    View Comment
  2. VOI DE LA PRESA SM SUNTETI NISTE RAUTACIOSI. PE STRADA FRATERNITATII NU S-A FACUT NICI-O LUCRARE IN ULTIMII 40 DE ANI! SI ACUM VENITI VOI, MARII SPECIALISTI IN CONSTRUCTII DRUMURI SI FACETI PE DESTEPTU’.

    View Comment
  3. Cred că ne confundați. Noi doar am prezentat ce spun oamenii și ce spun autoritățile. În rest, am prezentat doar situația. Altă întrebare?

    View Comment
  4. Romanul | mai 16, 2017 at 22:13 |

    Pe str Gorunului cand se va termina lucrarile incepute de o luna la ritmul la care se lucreaza cei cu pista de biciclete promisa

    View Comment
  5. Aveti rabdare vedeti cum s-a facut si str toamnei care e aproape gata capacele due canal LA nivel cu asfaltu plasa sub asfalt si se fac si spatile verzi ca la carte faceti comentarii dupa

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Primăria Satu Mare
STUDIU. 168,5 milioane de euro ar trebui pentru ca Satu Mare să fie funcțional (FOTO)

Închide