FOTO/VIDEO. A început construcția primului centru comercial de electronice din municipiul Satu Mare


Mai apare un centru comercial în Satu Mare! Este vorba despre o reprezentanță Altex care va oferi spații și pentru alte trei magazine. Au început deja primele lucrări la viitoarea investiție. 

Cei de la Altex au achiziționat o parte din terenul deținut de Kaufland pe strada Corvinilor și va ridica un centrul comercial. Primul cu produse electronice și electrocasnice din municipiul Satu Mare. Este vorba despre un teren de 9.185 metri pătrați. Inițial, terenul trebuia să găzduiască complexul comercial al celor de la Kaufland.

Clădirea construită cu destinație comercială va asigura funcționarea unui magazin de produse electronice și electrocasnice din rețeaua ALTEX. Alte trei spații comericale vor fi disponibile pentru magazine de produse nealimentare (confecții, încălțăminte).

De asemenea, vor exista circa o sută de locuri de parcare. Proiectul tehnic al investiției se află în stadiul dezbaterii publice. Dacă va trece de această etapă se va obține autorizația de construire se va trece la realizarea efectivă a investiției.

FOTOPLAN



Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. A început construcția primului centru comercial de electronice din municipiul Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Altex
FOTO. PREMIERĂ. Primul supermarket de electronice din Satu Mare

Închide