FOTO/VIDEO. Accident în Cartierul Micro 17. Biciclist lovit de o mașină

Accident rutier în Cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații obținute de reporterii PresaSM, șoferița (femeie, 31 de ani, din Satu Mare) unui autoturism marca Volkswagen, care circula dinspre strada Someșului înspre Bulevardul Independenței, nu ar fi observat un biciclist (bărbat, 58 de ani, din Satu Mare), pe care l-a acroșat și a căzut la pământ.

În cădere, victima s-a rănit, iar la fața locului a ajuns un echipaj medical de prim-ajutor, care a preluat pacientul și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.

În funcție de diagnosticul medicilor, polițiștii urmează să facă încadrarea faptei. Dacă victima va avea nevoie de zile de îngrijire medicale intraspitalicească, în cauză se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Polițiștii rutieri și criminaliștii vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Polițiștii roagă toți participanții la trafic să manifeste prudență în aceste condiții atmosferice, care reduc vizibilitatea! 

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Accident în Cartierul Micro 17. Biciclist lovit de o mașină"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, biciclist
FOTO/VIDEO. B-dul Muncii (Micro 16), închis total! O șoferiță a produs panică

Închide