FOTO/VIDEO. Cruce pe mașina unei sătmărence! Amenințare din partea unui necunoscut?!

Se pare că în Satu Mare a apărut o nouă modalitate de intimidare a sătmărenilor. Și anume desenarea crucilor pe mașini. O sătmăreancă și-a găsit, sâmbătă dimineața, mașina ”desenată” deși era parcată chiar în fața casei în care locuiește. Mai precis, a găsit desenată pe capota mașinii o cruce, potrivit GNV.
Urmărind imaginile video de la camerele de supraveghere ale casei sale, a putut constata că vineri seara, în jurul orei 21,35, un bărbat care a trecut prin fața casei sale a desenat crucea pe mașină după care și-a făcut chiar el însuși cruce.
[gallery columns="1" size="full" ids="105722,105720"]
Ulterior, a postat imaginile cu bărbatul care i-a vandalizat mașina pe contul său de Facebook, însoțit de următorul text:
”Îl recunoaște cineva? Vii să îmi faci cruce pe mașină și apoi îți faci tu cruce? Cred că la mijloc este vorba despre un blestem. Sau mă înșel? Care nu ai loc de mine? Văd că nu știe că îl pot găsi”.Deși sătmăreanca crede că la mijloc este vorba despre un blestem, mai există și varianta ca bărbatul care a desenat crucea pe mașină să fi încercat doar să o intimideze pe femeie. SURSA imagine și text: Gazeta de Nord-Vest