FOTO/VIDEO. Familii întregi de migranți (cu opt copii), reținute în județul Satu Mare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, au depistat, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 14 cetățeni din Siria și unul din Irak, solicitanţi de azil în România, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Ieri, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, au desfăşurat o acțiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în cadrul acțiunii a fost oprit pentru control, pe un drum comunal, la aproximativ 400 metri de linia de frontieră, un autoturism marca Dacia Lodgy, înmatriculat în România.

Autoturismul era condus de cetățeanul român B.A., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Argeș, iar în interiorul acestuia, în calitate de pasageri, se aflau 15 cetăţeni străini, printre care și copii.

Întrucât persoanele în cauză nu-și puteau justifica prezența în zona de frontieră, acestea, împreună cu autoturismul şi șoferul, au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că sunt 14 cetățeni din Siria și unul din Irak, dintre care şapte adulți cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani și opt minori, cu vârste între 1 şi 14 ani, solicitanţi de azil în România.

Pe timpul cercetărilor, s-a constatat faptul că cetăţeanul român B.A. i-a călăuzit pe cei 15 cetățeni străini până în apropierea frontierei de stat cu Ungaria, aceștia intenţionând să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Cetăţenii străini sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cetăţeanul român pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Totodată, pe numele şoferului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.

De asemenea, cei cincisprezece cetățeni străini urmează să fie îndrumați spre Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil din România, conform procedurilor legale în vigoare.

1 Comment on "FOTO/VIDEO. Familii întregi de migranți (cu opt copii), reținute în județul Satu Mare"

  1. Sa vedem daca sunt expulzati acei migranți ca nu e nevoie sa rămână aici.
    Vin mulți si sunt favorizați in detrimentul populației majoritare. Li se dau ajutoare pensii desi nu au muncit nimic aici.
    Asta se întâmpla in alte tari si se vrea si la noi

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre migranți
VIDEO. Mărturia controlorului-erou. Cum a apărat călătorii de migranții tulburenți

Închide